Medvedev, după ce CPI a emis mandat de arest pe numele lui Putin: Suntem cu toţii în mila Domnului şi a rachetelor. Dragi judecători, priviţi cu atenţie cerul

Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, afirmă că decizia Curții Penale Internaționale de a emite un mandat de arestare pe numele președintelui rus Vladimir Putin va avea consecințe grave pentru dreptul internațional. „Suntem cu toţii în mila lui Dumnezeu şi a rachetelor. Este foarte ușor să ne imaginăm cum o rachetă hipersonică, de pe o navă rusească din Marea Nordului, se țintește fix în Tribunalul de la Haga”, a scris Medvedev pe Telegram.
„Sistemul de drept internațional s-a prăbușit total. Să recunoaștem că nici înainte nu era foarte eficient. Mai ales instituțiile sale internaționale.
Să luam această Curte Penală Internațională inutilă, creată pe baza Statutului de la Roma, la care cele mai mari state nu s-au alăturat. Pe cine a adus în fața justiției? Zeci de necunoscuți. Președintele Sudanului a scuipat pe aceste acuzații și, în ciuda unei lovituri de stat militare în propria sa țară, nu este disponibil pentru „justiție”. Ceilalți nu merită să fie menționați deloc. Cu alte cuvinte, eficiența ei este nulă.
Căci țară și liderii săi pot fi judecați în două cazuri: 1. Când țara însăși a slăbit extrem de mult, aproape și-a pierdut suveranitatea și a îndrăznit să accepte un proces pentru ea însăși; 2. Când țara a pierdut războiul și a capitulat. Este imposibil să se întâmple altfel. Și toată lumea înțelege acest lucru. Apropo, cel mai discreditat episod care a ucis credibilitatea aproape nulă a tribunalului a avut legătură cu crimele SUA în Afganistan și Irak. Curtea nu a putut face nimic”, a declarat Medvedev.
„Au decis să judece un preşedinte al unei puteri nucleare care nu participă la CPI, din aceleaşi motive ca şi SUA şi alte ţări”, a mai scris Medvedev în postarea sa de pe Telegram.
„Judecătorii de la CPI se agită degeaba. Priviți-ne, spun ei, suntem curajoși, nu ne-a fost frică să mergem împotriva celei mai mari puteri nucleare.
Tribunalul este pur şi simplu o organizaţie mizerabilă, nu reprezintă populaţia ţărilor NATO. De aceea, ei nu vor începe un război. Le va fi frică. Nimănui nu-i va părea rău. Aşa că, domnilor judecători, priviţi cu atenţie cerul”, a avertizat fostul preşedinte rus, Dimitri Medvedev.