(VIDEO) Coșmarul mamei lui Valerian: Dimineața începe cu negarea, apoi văd pozele, iau imediat calmantele, să nu o traumez pe Sofia

 (VIDEO) Coșmarul mamei lui Valerian: Dimineața începe cu negarea, apoi văd pozele, iau imediat calmantele, să nu o traumez pe Sofia
0Shares

A avut 4 copii, iar trei din ei s-au stins din viață, la o vârstă fragedă. Este vorba despre mama lui Valerian, ciclistul care a murit în spital, după ce a fost lovit grav de un șofer, la Stăuceni. Acum, Liliana Coșcodan stă pe calmante, pentru a nu-și trauma fiica mai mică, de 9 ani. Femeia și-a împărtășit durerea într-un interviu pentru Jurnal tv.

Pentru prima dată a rămas însărcinată la 26 de ani, era un copil dorit.

„Până la 27 de săptămâni, sarcina a decurs normal, apoi s-a întâmplat o ocluzie intestinală și medicii au hotărât că Maria se va naște prematur. Cât timp a fost sub inima mea, Maria a luat de la mine infecția, care a trecut la ea, prin sânge, s-a infectat creierașul și a suferit toată viața de hidrocefalie avansată decompensată.

Capul a început să crească foarte repede, am încercat să mergem și la Moscova, și la Sankt Petersburg, însă medicii de acolo au spus că sunt foarte puține șanse și multe intervenții chirurgicale și nu se știe dacă copilul va supraviețui.

Și aici am încercat să căutăm medici, dar între neurologi și neurochirurgi a fost o dilemă, neurologii spuneau că Maria va deceda peste jumătate de an, un an. Am chemat și din Franța o comisie de neurochirurgi, care venise la Chișinău. Ne-au spus că nu știu cum s-a ajuns până aici”, a relatat Liliana Coșcodan.

Până la 18 ani jumătate, Maria a trăit: „Avea volumul capului de 30 cm și o greutate de aproximativ 25-28 de kg. Când mergeam la baie, mergeam în 3, eu, soțul și sora. La început nu a vorbit, slab a văzut. Râdea, îi spuneam poezii, asculta muzică, avea melodiile ei preferate, se juca singură, mânca singură. În 2010 a cedat funcția de deglutiție, nu mai putea să înghită și medicii ne-au pus sonda gastronazală și o hrăneam prin ea, cu mâncare făcută prin blender”.

Al doilea copil s-a născut în 2006, era băiat, Ciprian. „S-a născut sănătos, sarcina a decurs foarte bine. La o lună am chemat de vreo 2 ori medicii acasă, Ciprian era răcit și avea febră. Nu ne-au dat voie să administrăm antibiotic. În dimineața zilei de 25-26 mai i s-a ridicat febra brusc, am chemat salvarea și în următoarea dimineață ne-au spus că copilul a decedat, în reanimare. Medicii ne-au spus că a fost o pneumonie bilaterală, ce nu a fost tratată la timp, și s-a complicat în meningită fulminantă”, a povestit femeia.

Valerian a fost al treilea copil, născut la 36 de ani: „Sarcină normală, totul a fost bine. Nu prea am avut probleme de sănătate cu el. Era foarte bun la suflet, ambițios, curajos, îndrăzneț. Întotdeauna spunea: mama, seamăn cu tine. Îi răspundeam: Tu ești mai bun decât mine, mai curajos, mai ambițios, foparte sociabil copil, le venea în ajutor tuturor. Avea prieteni, prietene, toți care îl cunoșteau pe Valerian sunt profund îndurerați”.

Mama îndurerată și-a reamintit ziua în care s-a produs nenorocirea: „Copilul trebuia să meargă la antrenament, după școală, mereu ne anunța că la Valea Morilor face antrenamente. Nu am știut unde va pleca. Soțul m-a sunat și mi-a spus că Valerian a suferit un accident, la Stăuceni, am întrebat ce caută el acolo, pentru că era vorba de Valea Morilor. Nici soțul nu cunoștea multe detalii. Am luat un taxi, Valerian deja era transportat la Ignatenco. Credeam că e un accident, dar nu m-am gândit niciodată că e așa de grav.

Eu cunosc puține detalii, soțul se ocupă de asta, aflându-mă pe calmante, se străduie să nu mă informeze prea mult.

Nu ne-au dat voie să-l vedem, era deja pregătit pentru operație, trauma a fost foarte gravă la cap. Medicii au ieșit după 5 ore și ne-au spus că au făcut tot ce au putut, dar din păcate, șanse sunt puține, trauma fiind incompatibilă cu viața. Speram că totul va fi bine.

Era greu, eu practic nu țin minte, pentru că atunci când am auzit de traumă incompatibilă cu viața mi-am dat seama, dar speram, totuși, la o minune. Era greu pe holurile spitalului”.

Părinții și-au văzut copilul după operație: „Era în comă, a avut și contuzii la plămâni, la rinichi, era zgâriat tot, începând de la nas, mânuțe, picioare, avea contuzii multiple la organele interne. Lovitura a fost foarte puternică”, a povestit mama lui Valerian.

Zilele trecute, șoferul a mai fost reținut pentru 30 de zile. Mama lui Valerian vrea ca acesta să fie pedepsit: „Am pierdut copilul și sper că justiția să facă dreptate”. Totuși, are teama că acest lucru ar putea să nu se întâmple: „Reieșind din cât de corupt este totul în Moldova, îmi e frică de faptul că nu va primi pedeapsa corespunzătoare. Dar sper foarte mult să se facă dreptate, pentru că ne mor copiii pe străzi”.

Femeia nu l-a văzut niciodată pe cel care i-a lovit copilul cu mașina: „Doar la tv, în video. Soțul l-a văzut”.

Cuplul mai are o fetiță de 9 ani, Sofia. Mama copilei își face griji acum și pentru ea: „Am avut o căsnicie din start nu prea dorită de părinții soțului. La un moment dat au fost spuse niște vorbe, au blestemat căsnicia noastră. După 3 copii înmormântați… sunt un om de știință, dar sunt pe tărâm nesigur, nu am ieșit din etapa neacceptării”.

Cel mai mult, femeia își dorește ca fiica lor, Sofia, să crească sănătoasă, iar ei, ca părinți, să o poată ocroti.

Întrebată de unde mai ia puteri, după ce a pierdut 3 copii, Liliana Coșcodan a răspuns: „Nu știu. Adorm sub influența medicamentelor. Dimineața când mă trezesc, mă întâmpin cu realitatea. La început nu îmi dau seama, este negarea, că a fost doar un vis urât, apoi trezirea la realitate, imediat iau medicamentele, cum mi-a prescis medicul. Altfel văd pozele, începem a plânge, nu vreau să o traumez pe Sofia”.

La 21 februarie, în jurul orei 17.00, doi biciclişti minori, Valerian și prietenul său, David, au fost loviţi de o maşină, pe traseul care leagă capitala de comuna Stăuceni. În urma impactului, copiii au fost transportați la spital.
La 23 februarie, șoferul care a lovit cei doi copii la Stăuceni, campionul și vicecampionul țării la ciclism, a fost plasat în arest preventiv. Decizia a fost pronunțată de magistrații Judecătoriei Ciocana.
La 24 februarie, Valerian s-a stins din viață, după 2 zile în comă.
La mijlocul lunii martie, Alexandru Coșcodan, tatăl lu Valerian, a povestit ce s-a întâmplat în ziua nenorocirii. Potrivit acestuia, copiii, Valerian și David, celălalt ciclist care a supraviețuit, au ales un traseu nou, iar Valerian nu și-a notificat tatăl despre asta. Ulterior, din telefonul ciclistului, acesta a aflat că cei doi duceau o roată de rezervă la Cricova, la cerința antrenorului, informație însă negată de ultimul. Mama lui David spune că fiul i-a zis că a auzit un vuiet. „Șoferul nu frâna, el accelera. Ține minte cum zburau, așa îmi zice el”, a spus aceasta.
La 22 martie, magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, au admis demersul procurorilor, care au cerut ca șoferul să mai stea încă 30 de zile în arest preventiv.
0Shares

Lilia Strîmbanu

https://shok.md/