„Nu era urmărit de poliție. Echipajul era în preajmă”. Șoferul, care a distrus aleea Grigore Vieru și a fugit, identificat. Este un tânăr de 26 de ani

Șoferul care a intrat cu mașina pe aleea de pe bulevardul Grigore Vieru din capitală a fost găsit de poliție. Acesta s-a dovedit a fi un tânăr în vârstă de 26 de ani. Potrivit poliției, acesta și-a recunoscut vina. Totodată, oamenii legii au menționat că șoferul nu era urmărit de poliție, iar echipajul era în preajmă.
„Angajații poliției continuă măsurile de investigare, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor. Totodată, se așteaptă constatarea medico-legală pentru a stabili gravitatea leziunilor cu care s-a ales pasagerul, precum și suma prejudiciului cauzat. La acumularea tuturor materialelor, agentul constatator va lua o hotărâre conform legislației în vigoare și conducătorul va fi sancționat conform legislației”, a declarat Natalia Stati, ofițera de presă a IP Chișinău.
Pe rețelele de socializare au apărut imagini video cu momentul accidentului. Din acestea se observă cum șoferul intră cu viteză pe alee, apoi iese din mașină și fuge, fiind urmărit de poliție.