Un bebeluș de 9 luni a decedat, după ce a căzut cu mama sa din mașină: Tatăl a fugit de la fața locului

„Acum câteva ore polițiștii din Hîncești au fost alertați că dintr-un automobil care se deplasa pe o stradă din satul Bălceana a căzut o femeie și un copil. La fața locului s-a stabilit că în jurul orei 14:00, dintr-o Dacia Logan, condusă de un bărbat de 45 de ani, în circumstanțe necunoscute a căzut soția acestuia de 40 de ani care avea în brațe copilul lor de doar 9 luni.
Bărbatul a părăsit locul incidentului. Femeia și copilul au fost transportați la Spitalul raional Hîncești. La moment starea mamei este satisfăcătoare, iar bebelușul în urma traumelor primite a decedat.
Polițiștii au depistat șoferul la domiciliul acestuia din același sat. Fiind supus testării alcoolscopice, s-a stabilit o concentrație de 1,11 mg/l alcool în aerul expirat.
La spital femeia a fost și ea testată alcoolscopic, rezultatul fiind de 1,15 mg/l în aerul expirat.