Loredana Groza, criticată după ce a lansat o piesă alături de mai mulți maneliști. Vezi ce reacție a avut artista

Loredana Groza fost criticată după ce a lansat în urmă cu doar câteva zile o piesă alături de mai mulți maneliști. Vedeta a venit cu o reacție și este convinsă că părerile negative sunt din cauza rasismului. Aceasta a ținut să lămurească cum stau de fapt lucrurile și de ce au greșit oamenii care au judecat-o, scrie SHOK.md.
Invitată la Antena 3, jurata la X Factor a spus lucrurilor pe nume și a mărturisit că marea problemă a celor care o critică pentru această piesă este rasismul față de cei cu care a ales să colaboreze pentru melodia care a ajuns rapid în topurile muzicale, relatează spynews.
”Când e ceva care iese din tipare, care poate şoca anumite spirite puritane, sau care cred că muzică pe care o ascultă ei e superioară, nu am cum să mă supăr. Oamenii se obişnuiesc până la urmă. Aici e o problemă şi de rasism. Sunt convinsă. E o mare parte a problemei. Unii nu pot să înghită lucrul asta.”, a spus Loredana Groza în emisiunea prezentată de Mihai Gâdea.
Mai mult de atât, cântăreața a precizat că ea de foarte mult timp cântă astfel de piese care de fapt nici măcar nu sunt manele, ci e cu totul alt gen cu care oamenii momentan nu s-au obișnuit.
Jurata de la X Factor a mai precizat că mereu a fost adepta a ceva nou, iar de data aceasta a acceptat imediat să facă o astfel de piesă care s-a dovedit a fi un real succes.
”Dar foate mulţi nu au de unde să ştie că eu de foarte mult timp fac asta. E un nou gen de fapt. Nu este manea. Şi dacă ascultaţi ritmul, nu este nici raggaeton, nici manea. Este happy-tone. Noul gen, noul trend. Noi l-am inventat. Noi vrem să facem ceva nou întotdeauna, nu o manea. Tot timpul trebuie să faci ceva nou, să mergi pe anumite şabloane din muzică, dar să vii cu o schimbare”, a mai spus Loredana Groza.
