A mai rămas o singură zi până la startul celei de-a 67-a ediții a Concursului Muzical Eurovision, care va avea loc în Liverpool, Regatul Unit. Prima semifinală se va desfășura mâine, 9 mai. Pe scenă va urca și reprezentantul Republicii Moldova, Pasha Parfeni, cu piesa „Soarele și luna”. Artistul și echipa care îl însoțește se află în Anglia de câteva zile și este în plin proces de pregătiri, pentru marele eveniment, scrie SHOK.md. Să-i ținem pumnii și să-i urăm succes, dar și să votăm pentru Moldova.
„PRIETENI DIN DIASPORA, pe 9 mai puteți vota pentru Moldova prin apel sau SMS dacă vă aflați în țările participante în prima semifinală. Vedeți în video la ce numere puteți vota!
Dar puteți, în egală măsură, votă și online, dacă locuiți în țări care nu participă la Eurovision. Pentru aceasta e nevoie să descărcați aplicația Eurovision pe telefonul vostru!
Distribuiți această informație! Mulțumesc din partea întregii echipe pentru susținerea voastră!”, a scris Pasha Parfeni, pe Facebook.
Ieri, echipa țării noastre a reprezentat Moldova cu mândrie, pe covorul turcoaz.
Pasha Parfeni este însoțit, în Anglia, de soția sa, Iuliana, care sperăm că îi va purta noroc la competiție.