„Cutremur” la Barcelona: Catalanii au primit cea mai mare amendă din istoria clubului

Barcelona a primit cea mai mare amendă din istoria clubului. Amenda-record, în valoare de 15,7 milioane de euro, a fost dictată de Trezoreria din Spania, scrie digisport.ro.
Potrivit El Confidencial, Barcelona a fost amendată cu suma de mai sus în urma mai multor nereguli, dintre care majoritatea datează de câțiva ani buni. Amenda ar fi fost deja plătită de clubul de pe Camp Nou.
Printre altele, catalanii au comis următoarele nereguli:
- Nu au declarat sumele reale achitate sub formă de compensație către Arda Turan și Alex Song (n.r. plecați din postura de jucători liberi de contract în 2020, respectiv 2016)
- Nu au declarat sumele reale achitate pentru mai multe zboruri private de care au beneficiat jucătorii echipei
- Nu au declarat corespunzător legii cedarea mai multor mașini Audi (n.r. unul dintre foștii sponsori) către jucătorii echipei
Lovitura este cu atât mai mare pentru Barcelona cu cât echipa se confruntă de mai multă vreme cu probleme financiare grave, în principal legate de plafonul salarial impus de La Liga (nu mai mult de 70% din veniturile încasate de club).
În martie, Barcelona a fost acuzată oficial de corupție, după ce Parchetul din Barcelona a descoperit mai multe plăți suspecte către Jose Maria Enriquez Negreira, fostul șef al arbitrajului spaniol.
Pe 17 februarie, ziarul El Mundo a dezvăluit că Barcelona ar fi plătit peste 6 milioane de euro între 2001 şi 2018 companiei Dasnil 95, deţinută de Negreira, pentru a consilia clubul în probleme de arbitraj.
Ulterior, clubul Barcelona, mai mulţi foşti oficiali ai săi şi Negreira au fost puşi sub acuzare de justiţia spaniolă pentru „corupţie”, „abuz de încredere” şi „fals în înscrisuri comerciale” în afacerea plăţilor suspecte ale clubului catalan către fostul șef al arbitrajului spaniol.