Un polițist de frontieră și un civil, împușcați mortal la Aeroportul Chișinău: Mascați de la Fulger au intervenit la fața locului

Un polițist de frontieră a fost împușcat mortal, din propriul pistol, de un cetățean străin, pe Aeroportul Internațional Chișinău, scrie Pulsmedia.md. Atacatorul l-ar fi deposedat de armă pe polițist, apoi s-ar fi baricadat într-o încăpere de pe Aeroport. Totodată, a fost împușcat și un gardian, care la fel a decedat. Autoritățile confirmă 2 victime, scrie UNIMEDIA.info.md.
Potrivit sursei citate, pistolarul este cetățean al Federației Ruse și a ajuns la Chișinău cu o cursă din Turcia.
Unul dintre cetățenii străini căruia nu i s-a permis intrarea în R.Moldova ar fi efectuat mai multe împușcături în zona sterilă de pe aeroport.
Preliminar, un angajat al IGPF a fost împușcat.
Persoana care a efectuat împușcăturile s-a baricadat într-o încăpere de la Aeroport.
La fața locului a intervenit poliția, dar și serviciile abilitate.
Mai multe împușcături au răsunat, astăzi, 30 iunie, la Aeroportul Internațional Chișinău.
Ministerul Afacerilor Interne a venit cu precizări privind împușcăturile de pe Aeroportul Chișinău și anume că arma de foc s-a folosit de către un cetățean străin, căruia nu i-a fost admisă intrarea pe teritoriul Republicii Moldova.
Pe Aeroport a fost instituită situație de excepție. Mai multe curse avia au fost amânate, după ce un polițist de frontieră și un angajat al Aeroportului au fost împușcați mortal de un cetățean rus, care a ajuns în Moldova cu o cursă din Turcia.