(VIDEO) Familia Cârnaț ar cheltui 2000 euro lunar. Teodor: Nu observăm momentul dat
Insulele Maldive ar putea dispărea până la sfârșitul secolului: „Nu vom supraviețui”
Insulele Maldive ar putea dispărea până la sfârșitul secolului, dacă lumea nu va acționa rapid și coordonat pentru a combate schimbările climatice. Avertismentul vine de la ministrul mediului al acestei țări, scrie SHOK.md, cu referire la digi24.
Dacă deteriorarea mediului va continua în acest ritm, țara „nu va mai fi aici” până în 2.100, a declarat ministrul Aminath Shauna într-un interviu pentru CNBC. „Nu vom supraviețui,” a avertizat ministrul.
„Schimbările climatice sunt reale și suntem cea mai vulnerabilă țară din lume”, a spus Aminath Shauna. „Nu există un teren mai înalt pentru noi… suntem doar noi, sunt doar insulele noastre și marea,” a adăugat ministrul.
Forumul Economic Mondial estimează că aproximativ 80% dintre oameni vor fi afectați de schimbările climatice până în anul 2050. De asemenea, oamenii de știință avertizează că nivelul oceanelor ar putea crește cu până la 1,1 metri până în anul 2100.
Dacă aceste previziuni se vor adeveri, faimosul arhipelag ar putea fi printre cele mai afectate locuri.
Astăzi, aproximativ 80% din cele 1.190 de insule care alcătuiesc arhipelagul se află la doar un metru deasupra nivelului mării, iar asta le face foarte vulnerabile față de creșterea nivelului apelor. Deja 90% din insule au raportat inundații, 97% eroziuni ale țărmului și 64% eroziuni în serie, a declarat ministrul.
„Veniturile, hrana și supraviețuirea noastră depind de felul în care abordăm astăzi aceste vulnerabilități. Viitorul țării noastre, al poporului nostru și al culturii noastre, toate depind de acțiunile noastre de astăzi”, avertizează Aminath Shauna.
Insulele Maldive au introdus deja mai multe măsuri de a micșora impactul schimbărilor climatice, iar țara dorește să devină „un lider mondial în eforturile de atenuare” a impactului schimbărilor climatice.
„Avem nevoie ca fiecare om să abordeze schimbările climatice la un nivel personal și la un nivel politic de către guverne”, a spus Shauna. „Sunt necesare urgent obiective ambițioase pentru a ajuta nu doar Maldivele, ci toate micile state insulare”.