(foto) Tragedie în Italia: Campionul moldovean la MMA Ivan Loisin a murit, după ce s-a izbit cu scuterul într-o mașină

Tragedie în Italia. Campionul moldovean la MMA, Ivan Loisin, în vârstă de 36 de ani a decedat pe loc, după ce s-a tamponat cu scuterul într-o mașină. Tragedia a avut loc pe 16 august în apropiere de Forte dei Marmi, în provincia Lucca, scrie presa italiană. Sportivul era stabilit cu traiul în Foligno, scrie UNIMEDIA.
În Italia, Ivan Loisin a luptat pentru Academia de Arte Marțiale Mixte Foligno, lucrând concomitent în Toscana, ca bodyguard, instructor de kickboxing și MMA.
Comunitatea moldovenească, prietenii și compania colectează bani pentru cheltuieli de înmormântare și pentru a-l aduce pe sportiv acasă din Forte dei Marmi.
Ibanul: IT03D3253203200006571221553