(FOTO) Alisha Lehmann, cea mai sexy fotbalistă din lume, a incendiat Instagramul: Și-a publicat propriul calendar

 (FOTO) Alisha Lehmann, cea mai sexy fotbalistă din lume, a incendiat Instagramul: Și-a publicat propriul calendar
29Shares

Alisha Lehmann, considerată cea mai sexy fotbalistă din lume, a incendiat Instagramul cu ultima sa postare, în care făcut anunțul așteptat de toți fanii ei, scrie prosport.ro.

Jucătoarea în vârstă de 24 de ani, originară din Elveția, care evoluează în prezent pentru Aston Villa, și-a lansat propriul calendar pentru anul 2024, fapt ce a devenit deja o tradiție, iar simpatizanții ei se așteaptă, ca și până acum, să regăsească în acesta poze provocatoare cu fotbalista.

Unii dintre fanii ei s-au arătat chiar extrem de entuziasmați de această știre pe care au primit-o. Unul a spus că își dorește ca acest an să se termine cât mai curând, pentru a putea intra mai repede în posesia respectivului calendar, în vreme ce altul a recunoscut că s-a simțit ca în ziua de Crăciun, când a primit această veste.

„Aș fi mai mult decât fericit să văd acest an încheiat azi, dacă asta ar însemna să intru în posesia acestui calendar chiar acum” /  „Comand două. E deja Crăciun!”, au fost doar două dintre comentariile postate de admiratori.

Elvețianca a primit și destule comentarii răutăcioase

Pe de altă parte, Alisha Lehmann a fost și taxată destul de agresiv de alți urmăritori, din două motive. În primul rând, au fost câțiva care s-au arătat indignați de costul prea ridicat al acestui calendar, care poate fi achiziționat în format A4 pentru 50 de lire sterline, în vreme ce calendarul în format A3 are un preț de 65.99 de lire.

În al doilea rând, au fost destul de mulți utilizatori care i-au reproșat fotbalistei că generează o imagine greșită asupra fotbalului feminin, după ce tot ea a răbufnit recent pe seama acestui subiect și a transmis că ar dori să fie apreciată mai mult pentru performanțele obținute pe teren și mai puțin pentru aspectul său:

„Urăște să fie tratată ca sex simbol, dar urmează să lanseze un calendar sexy”.

„Știe că cyber-prostituția este profitabilă”.

„Coechipierele tale trebuie să te iubească. Folosești fotbalul pentru a vinde abonamente pe OnlyFans, în timp ce nu faci nimic pe teren”.

„Cred că e liberă să facă ce dorește. Dar e greu de crezut că este un model pentru fetele de 9 ani, care o urmăresc online și aspiră să fie fotbaliste. Se pare că banii vorbesc”.

„Retrage-te și apucă-te de OnlyFans din moment ce e clar că fotbalul nu e pentru tine”.

„Cred că atunci când te vei retrage din fotbal, te vei îndrepta spre filmele pentru adulți. Ai un viitor strălucit”.

29Shares

Lilia Strîmbanu

https://shok.md/