„Un simplu iartă-mă nu a spus.” Mama tinerei omorâte de o polițistă, la Sîngera: Să nu fie mușamalizat cazul. Să i se dea pedeapsa cuvenită

Mama Valentinei Bivol, tânăra ucisă de o polițistă beată, la volan, la Sîngera, povestește despre calvarul prin care a trecut, după ce a aflat despre tragedie. În cadrul emisiunii „Fii sănătos cu Maria Marian”, de la Jurnal TV, femeia a spus că nici șoferița, nici rudele acesteia, nu și-au cerut iertare pentru cele întâmplate.
„Fata mai mare des o lua pe cea mai mică la ea acacă. Când mi-au spus, am început să mă întreb: De ce eu și toate 3? Fata mai mare a decedat, cea mijlocie în spital, nepoțica în spital. Nu doresc nimănui să treacă prin ce am trecut eu. E foarte greu, nu că greu, dar sfâșietor, mă arde înăuntru”, relatează Svetlana Ursu, mama Valentinei.
„Mama s-a dus la cer, căutam așa un cuvânt să-l găsesc mai fin. Mama e undeva sus, la cer. „Bunica, așa-i că mama mea e invizibilă? Mama mea nu se vede””, povestește femeia.
Mama Valentinei încă nu a acceptat realitatea că fiica sa nu mai este în viață: „Știu că nu-i, că e dusă și am petrecut-o pe ultimul drum, dar îmi pare că o să vină, că e supărată, e dusă undeva și va veni înapoi”.
Mama celor 2 fete, Valentina și Nicoleta, spune că șoferița nu și-a cerut scuze și nici nu a transmis condoleanțe: „Persoana nici singură nu și-a trăit viața. Nu zic că a făcut-o intenționat, dar dacă știi că ai servit, lasă la urma urmei mașina ceea, du-te pe jos. Măcar un simplu „iartă-mă”, „scuzați-mă” nu a fost”.
„De când s-a început tot acest calvar sunt doar pe pastile”, a mărturisit femeia.
„În seara ceea, cu cine a servit ea, că doar nu a servit singură, chiar nimeni nu a văzut-o cum a urcat la volan? Bine, te gândești că tu nu pățești nimic, dar pe jos merg oameni, străzile pline cu lume, se duc, vin. Până unde poate ajunge prostia omenească? Când odată se vor lua măsuri? Când?”, se întreabă Svetlana Ursu.
„Dacă ea e polițistă, înseamnă că s-a gândit: „Pe mine nimeni nu mă ia, pentru mine toate drumurile sunt deschise””, crede mama Valentinei.
Femeia cere să se facă dreptate în cazul fiicelor sale: „Doare tare, aș vrea să se ia măsurile care trebuie, pedeapsa care i se cade, aceea să i se dea, nu să fie mușamalizat cazul, acoperit de o mână și să rămână așa. Nu e la prima abatere, nu zic anume de omucidere, dar nu e la prima abatere și la 22 de ani…”
Accidentul grav, care i-a luat viața Valentinei Bivol, s-a întâmplat în comuna Sîngera, pe 29 august. O șoferiță de 22 de ani, care s-a dovedit a fi polițistă, ar fi pierdut controlul volanului mașinii de marca Toyota, a intrat pe trotuar și a ucis-o pe Valentina, iar sora sa mai mică și fiica sa de 6 ani au fost rănite.
Tânăra omorâtă avea doar 30 de ani și se întorcea acasă, cu fiica sa de 6 ani, de la rude. „Nu pot să cred, la început de viață, tânără și plină de energie”, au scris prietenii tinerei.
Sora Valentinei, de 17 ani, spulberată de pe trotuar și ea, a fost internată în stare gravă la spital.
Polițista beată, care a intrat cu mașina pe trotuar și a ucis o femeie, la Sîngera s-a dovedit a fi Felicia Guțu, angajată în cadrul INSP de 3 ani.
La 30 august, polițista a fost dusă în fața magistraților. Judecătorii, după deliberări, au decis să pronunțe decizia în ședință închisă.
Tânăra și-a recunoscut vina. Despre aceasta a anunțat procurorul de caz, la Judecătoria Ciocana, care a acceptat demersul procurorilor de a fi plasată în arest.
Tot la 30 august, Felicia Guțu, a a fost suspendată din funcție. Despre aceasta a declarat, pentru UNIMEDIA, Diana Fetco, purtătoarea de cuvânt a IGP.
Prietenii tinerei ucise la Sîngera de o polițistă beată cer implementarea în Republica Moldova a legii „Anastasia”, după exemplul actului care a intrat curent în vigoare în România. „Oricine folosește mașina ca pe o armă, omorându-și semenii, băut, drogat sau fără permis, să facă închisoare. Ce executare”, se arată într-o postare pe facebook.
La 27 septembrie, magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, au decis că Felicia Guțu va rămâne în arest pentru încă 30 de zile.