Procurorul care a ucis patru oameni în accidentul de la Bahmut, în arest preventiv pentru 30 de zile: Decizia, luată de Judecătoria Ciocana

 Procurorul care a ucis patru oameni în accidentul de la Bahmut, în arest preventiv pentru 30 de zile: Decizia, luată de Judecătoria Ciocana
0Shares

Procurorul investigat în cazul accidentului de la Bahmut, Călărași, în care au murit 4 persoane, membri ai aceleiași familii, va petrece în arest următoarele 30 de zile. Decizia a fost luată de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, scrie UNIMEDIA.

„La solicitarea procurorilor PCCOCS, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana a dispus aplicarea arestului preventiv pentru 30 de zile în privința procurorului investigat în cazul accidentului de la Bahmut, Călărași.

Cercetarea acestuia continuă în cadrul grupului de urmărire penală, format din reprezentanții mai multor organe, sub conducerea PCCOCS.

Pe parcursul investigațiilor, procurorul învinuit pe dosar beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești finale”, menționează instituția, într-un comunicat.

Accidentul teribil s-a produs în seara de 20 octombrie, în regiunea satului Bahmut din raionul Călărași. Imagini de la fața locului au fost transmise redacției UNIMEDIA, de un martor ocular.

Patru persoane au decedat, toate fiind membri ai aceleiași familii, printre acestea și un copil, în urma teribilului accident, a anunțat Poliția.

Șoferul mașinii implicate în accident ar fi șeful Procuraturii Ungheni, au susținut sursele PulsMedia.MD.

Procuratura Generală a confirmat că la volanul automobilului care a provocat accidentul de la Bahmut se afla un procuror. Acesta a fost reținut, urmând ca procurorii să solicite aplicarea arestului preventiv.

Pe faptul accidentului a fost pornită o cauză penală, iar pentru că la volanul automobilului se afla un procuror, urmărirea penală a fost pornită de către Procurorul General interimar.

0Shares

Aura Mereuta

https://shok.md