(VIDEO) „Unii mureau de foame, alții s-au transformat în…”. Mărturiile cutremurătoare ale unei moldovence, din perioada foametei

„Tata s-a dus la niște oameni din mahala, când a văzut că nu au ieșit o zi din casă, a doua, și a găsit toată familia moartă în casă, moartă de foame”. Este doar una dintre poveștile înspăimântătoare, relatate de Alexandra Racoveț, o moldoveancă născută în 1936, despre ororile trăite în timpul foametei din anii 1946-1947. Într-un episod realizat de Nicoale Chicu, femeia de 87 de ani a povestit cu lux de amănunte drama basarabenilor trecuți prin acea perioadă: oameni care mureau de foame, cazuri de canibalism, arestarea cetățenilor pentru că ascundeau mâncarea; dar și propria istorie, fiind unul din cei 7 copii ai familiei în care s-a născut și care a reușit să supraviețuiască, în cele mai grele timpuri de după război.

„Nemții practic au impus-o pe mama să scoată tot din Casa Mare, și-au pus soba lor și făceau mâncare în casă”

Alexandra Racoveț era un copil pe timpul războiului, dar spune că își amintește câte ceva, din acea perioadă: „Nemții aveau niște cai mari, intrau în ogrăzile oamenilor și distrugeau tot, aveau sâsâiac cu păpușoi, dădeau drumul la ciocălăi și caii îi mâncau. Se duceau pe deal și aduceau producție, au fost la noi acasă și au spart un ochi de fereastră, practic au impus-o pe mama să scoată tot din Casa Mare și ei au pus soba lor, cu o țeavă, pe care au scos-o peste fereastră și făceau mâncare în casă”.

„Înainte de a pleca de aici, plângeau nemțoaicele, ne dădeau lucruri bune, iar la celelalte dădeau foc”

„Dar deja când i-au trevojit să se ducă, plângeau nemțoaicele, dar erau frumoase, tare frumoase, și aveau lucruri bune. Noi, copiii, ne-am dus să vedem cum încarcă, ne dădeau lucruri bune, broboade, modițe de culcat pe pat. Noi nu știam, dar ele ne arătau. La restul le dădeau foc într-o groapă și ardeau pe loc lucrurile”, își continuă relatarea femeia.

„Frații mai mari au făcut ani de armată. S-au întors vii înapoi, dar mulți au murit”

După ce au plecat nemții, au venit sovieticii. „Aveam 10 ani. Țin minte că s-a dus fratele cel mai mare și a făcut armată 5 ani și 6 luni, apoi s-a dus alt frate și a făcut 3 ani și 3 luni. S-au întors vii înapoi, dar mulți au murit”, relatează Alexandra Racoveț.

„I-au pândit tâlharii. Pe finul tatălui l-au luat cu tot cu bagaj și unde l-au dus numai Dumnezeu știe”

Femeia a prins perioada foametei din anii 1946-1957: „Nici nu vreau să vorbesc de foamete, eram un copil, dar țin minte totul. A fost secetă, nu ploua, nu s-a făcut nimic, a rămas pârloagă. O parte din oameni s-au dus prin Rusia să se hrănească, unii s-au întors, alții – nu. Iar noi, cei care am rămas, am luptat. Tatăl meu a luat războaiele din casă și a plecat la Odesa să le vândă și a cumpărat niște macuc, bulgur, pâine. Tata s-a dus cu un fin de al lui și după ce au terminat vânzarea, tata l-a lăsat pe el cu sacii cu cumpărături și s-a dus să cumpere niște plăcinte, să mănânce împreună, însă i-au pândit niște tâlhari și l-au luat pe omul cela cu tot cu bagaj și unde l-au dus numai Dumnezeu știe, că nici astăzi nu a dat de știre. Tata a fugit, să nu-l ia și pe el. A venit acasă fără nimic. Pe fin l-au omorât și l-au dat într-o râpă și i-au luat producția, că altfel cum?”.

„Noi nu am murit de foame, că am avut boi, cal, vacă. Am avut ce vinde, tata a vândut calul și a cumpărat o vacă și cu ea ne-am hrănit, am ieșit din iarnă. Selsovetul (n.r. consiliul local) ne dădea producție și părinții coceau pâine și o duceau în baracă, iar de acolo se împărțea la oameni. Care nu puteau, stăteau în baracă și îi hrănea satul”, povestește Alexandra Racoveț.

„Tata s-a dus la niște oameni din mahala și a găsit toată familia moartă de foame. Erau copii tăiați… nu mai dea Dumnezeu sfântul”

„Unii au murit în propriile case. Tata povestea că s-a dus la niște oameni din mahala când a văzut că nu au ieșit o zi din casă, a doua, și a găsit toată familia moartă în casă, de foame.  Celui care a murit mai înainte i-au tăiat fesele și fierbeau carnea și o mâncau. Tata a găsit ceaune pline cu carne. Nu mai dea Dumnezeu sfântul. Tata s-a dus la selsovet și a anunțat, de acolo au venit, au văzut și l-au pus pe tata să-i îngroape. Familia era din 4 membri, dintre care 2 copii. Tata s-a sfătuit cu mahalagiul, au făcut o groapă, au venit să îi ia și când au ajuns înapoi la groapă, acolo deja erau alți morți. Care mureau prin sat, pândeau și îl puneau în sac și îl aruncau în groapa ceea, că nu avea cine săpa gropi”.

„Rupeam spice de grâu, le curățam, adăugam lapte și mâncam”

Femeia își mai amintește că oamenii mai primeau câte o cană de grăunțe, grâu, secară, din care preparau ce puteau: „Când a prins a se coace grâul, rupeam spice, le curățam, adăugam lapte și mâncam. Apoi ne mai odihneam și iar lucram”.

Și pentru animale găseau hrană: „Erau casele acoperite cu stuh și acoperișe cu paie din secară și mergeau oamenii și le descopereau”.

„Când a prins să se desprimăvăreze, oamenii nu aveau cu ce ara pământul. Făceau cu sapa cuiburi și puneau grăunțe acolo. Mă luau și pe mine cu ei, la câmp. Au semănat și grâu, câte oleaca, nu puteau hectare, că nu aveau puteri. Apoi a dat Dumnezeu și a plouat, s-au făcut și păpușoii, și grâul și a scăpat lumea”, povestește Alexandra Racoveț.

„Mânca lumea colacul babei, flori din copaci, se umfla și murea”

De foame, oamenii au ajuns să mănânce și diverse ierburi, flori de copaci, iar pentru unii, această hrană era fatală: „Rupea lumea buruieni, chiar și părinții mei, și cu o mână de urluială de păpușoi, puneam în ceaun și mâncam. Era un fel de buruiană, îi ziceam colacul babei, cu un miez ca de răsărită, mărișor. Mânca lumea, se umfla și murea. Apoi când a dat Dumnezeu și au înflorit copacii, stăteau oamenii la floarea ceea ca cioroii în copac. Tot s-au umflat și tot au murit.

„Pe tata l-au trimis la închisoare, pe 8 ani. Mama a fugit și am rămas noi, 2 copii. Toată gospodăria ne-a luat-o statul”

Alexandra Racoveț spune că oamenii erau obligați să dea pâine la stat, dar și bani: „Când îmi aduc aminte, tata ciuruia cel mai bun grâu și îl dădea statului. Iată nu știu cine era atunci la putere. Apoi, s-a format colhozul și ne-au luat tot pământul. Nouă ne-au luat tot pământul și ne-au dat 2 hectare să-l lucrăm și să dăm statului. Pe tata l-au chemat la raion și i-au dat termen 10 zile, să dea o anumită cantitate de pâine și o sumă de bani. El a venit acasă și a început să îi povestească mamei, să se sfătuie ce să facă. Nu a terminat bine de povestit, că miliția ne-a înconjurat casa, l-au luat pe tata și a făcut 8 ani de închisoare, peste râul Volga l-au pus să construiască un pod. Voiau să o ia și pe mama, dar a fugit la părinții ei. Am rămas noi 2 copii acasă. Ne-au luat juncanul de pus la jug, vaca de muls, căruța, teascul, din casă toată zestrea, nici țol, nici mașină de cusut, nimic absolut nu au lăsat, totul au lăsat la stat. Pe tata l-au luat și au venit din selsovet un cârd de oameni și ne-au măturat podul și ne-au luat pâinea. Pe noi, copiii, ne-a luat o soră de a noastră. Toată gospodăria ne-a luat-o statul, iar mie și fratelui ne-au lăsat o căsoaie de vară La selsovet erau oameni tot din sat, de cei la care le era a mânca”.

Femeia are rude care au fost deportate în Siberia, dar au reușit să revină acasă: „De la noi din sat nu au fost duși, dar din satul vecin, da. S-au întors înapoi mai târziu”.

Alexandra Racoveț și-a pierdut mama, la 2 ani, iar tatăl său s-a recăsătorit

Alexandra Racoveț a povestit mai detaliat despre familia sa: „Mama noastră e din familie românească, era viță de români. Am fost 7 copii, și acum am o soră, are 97 de ani. Mama de la Răzeni, care m-a născut, a trăit puțin tare. A murit în 38, când eu aveam 2 ani. Al șaptelea frate e de la a doua mamă. Am fost mulțișori, dar pe timpul foametei, din familia noastră nu a murit nimeni, toți am scăpat. Mama Eugenia a murit la 87 de ani, iar tata la 84”.

„A cumpărat tata o vacă roșie, cu numărul 8 pe bucă, rămasă de la nemți, iar ea s-a dovedit a fi furată”

Femeia și-a amintit și de un incident pe care l-a avut tatăl său, după ce vânduse calul și cumpărase vacă, pentru a scăpa de foamete: „Când a vândut calul, nu a găsit vacă și s-a pornit acasă, când la colțul iarmarocului, a întâlnit un om cu vaca, acesta i-a spus că o vinde. S-au înțeles ei în drum, omul s-a dus dus în drumul lui, iar tata a venit acasă. Vaca avea scris numărul 8 pe buca stângă, era rămasă de la nemți. Am trecut noi de foamete cu vaca și tata a decis să înjuge vaca la căruță și cu alt om, și el cu vaca, și să plece la Kotovsc, să cumpere varză pentru murat. Acolo, s-a apropiat un om și întreabă de unde e și îi spune că vaca aceasta cu numărul 8 e furată. Tata a venit acasă și i-a spus mamei că o să rămânem fără vacă, s-a apucat să caute documentele pe vacă. A doua zi vine un om la noi în sat, întreabă familia și cum a intrat la noi în ogradă, aveam un ocol, iar vaca era acolo și când l-a văzut, direct la el. Omul o netezea și îi zicea: „Tatii, bine că ai scăpat cu zile, eu credeam că ești tăiată și mâncată”. L-a întrebat pe tata de unde a luat vaca, tata i-a arătat documentele și s-au dus împreună la omul care i-a vândut-o. Când au ajuns, acela trăia într-o casă, vai de el. Stăpânul vacii i-a spus tatălui meu: „Fă ce vrei cu el, dar eu vaca o iau”. Tata nici nu s-a împotrivit. Omul i-a propus să-l dea la pușcărie, iar tata a zis: „Dă-l cu Dumnezeu sfântul”. A făcut tata cumva, a vândut altceva și a cumpărat apoi altă vacă”.

„Se auzea că au prins un câine și l-au mâncat sau o pisică, și au mâncat-o”

Pe vremea foametei, unii oameni prindeau chiar și câinii și pisicile de pe drum și le mâncau, ca să supraviețuiască: „Se auzea că au prins un câine și l-au mâncat sau o pisică, și au mâncat-o. Se auzeau discuții”.

Cei care ascundeau mâncarea de autorități erau băgați la pușcărie: „Unul a făcut o groapă sub veceu”

Alexandra Racoveț spune că părinții săi nu au ascuns mâncarea, cum făceau alți săteni: „Nu am ascuns, că oricum veneau, ciocăneau în pământ și găseau. Unul a făcut o groapă sub veceu și a ascuns acolo mâncarea. Pentru asta l-au condamnat la pușcărie cu termen dublu”.

Alexandra Racoveț, despre generația de astăzi: „Parcă e posomorâtă nu știu cum, nu e veselă”

Întrebată cum vede generația de astăzi, femeia a spus: „Nu prea ies eu, dar din ce văd pe la televizor, parcă e posomorâtă nu știu cum, nu e veselă. Zic că nu au de lucru, că nu sunt plătiți bine”.

Cum păzea familia vaca, să nu o fure hoții, ce spune despre războiul din Ucraina, care a fost cea mai mare bucurie din viața sa, dar și cea mai mare tristețe și de ce se teme cel mai tare acum vedeți în interviu: