(VIDEO) „Rudele spuneau că e posedată de demoni.” Mărturiile cutremurătoare ale unei fiice, despre cum e să crești cu o mamă bolnavă mintal

„Când se îmbăta, îi spunea mamei că o omoară, iar noi țipam să o lase în pace, strigam după ajutor”

„Mama a fost întotdeauna o femeie înțeleaptă și bună la suflet. Vorbea foarte cult. Vecinele ne-au povestit despre venirea ei în sat, pentru că era din sudul republicii, iar noi locuiam în centru. Părinții s-au cunoscut în Ucraina, munceau în agricultură, acolo s-au întâlnit și a început o poveste frumoasă de dragoste. Apoi tata a adus-o în satul lui de baștină, ca să facă o familie, au construit și o casă foarte frumoasă și mare. Dar lucrurile s-au complicat când tata a început să servească mai mult și să fie violent cu mama. În familie au apărut fetele, sora mai mare, care are acum 42 de ani, apoi a doua soră de 40 de ani și eu 38. A patra, mezica, este mai mică decât mine cu 7 ani. Nu îmi amintesc să fi fost lovită foarte des de tata, în schimb țin minte că își manifesta foarte des violența asupra surorilor mai mari și a mamei. Când se îmbăta, îi spunea mamei că o omoară, iar noi țipam să o lase în pace, strigam după ajutor, ca să ne audă vecinii, să ne scape din mâinile lui tata. Când el venea acasă, pentru noi era frică, ne temeam că nu-i va plăcea ceva și va cădea mama sau surorile mai mari sub pumnii lui”, a relatat Olga.

„A început marea rușine, toată lumea spunea că mama e posedată de demoni”

Prima criză a mamei tinerei a venit atunci când sora ei mai mică avea doar 6 luni: „ A fost și prima oară când mama a fost dusă la spital și era clar că ceva nu este în regulă. Cine din familie, vecinii spuneau că este posedată de demoni, când de fapt, ea era bolnavă mintal. Norocul meu e că nu am fost acasă și nu am văzut. Venisem de la școală, toți erau speriați și nu înțelegeam ce se întâmplă. Surorile mai mari mi-au explicat ce s-a întâmplat și a început marea rușine, pentru că toată lumea a început să vorbească și se spunea că e posedată de demoni. Așa este în Moldova, cu părere de rău, oamenii aleg să se dea cu presupusul, să creadă în ceva supranatural, demonic. Pe parcurs, am înțeles că mama avea o boală, crizele ei se manifestau foarte des. Devenise și adventistă, iar a nu fi ortoxod, cu 30 de ani în urmă, era ceva ieșit din comun, era rar, așa că oamenii au avut un motiv în plus să spună că iată de ce i s-a întâmplat”.

„În timpul unei crize, mama m-a întrebat: Cine ești tu? Nu te recunosc”

„În timpul unei crize, era atât lipstă de lucidate, încât m-a întrebat: „Cine ești tu? Nu te recunosc.” Pentru mine, copil, era ceva : „Mamă, cum să nu mă recunoști?” Am lucrat cu acest aspect în terapie, a fost unul dintre cele mai dureroase momente, pentru mine atunci era inimaginabil”, a relatat tânăra.

„Tata o ținea, iar ea striga: Lăsați-mă, astea nu sunt borcane bune, să scăpăm de ele”

Crizele veneau pe neașteptate și se acutizau când începeau certurile și violența în familie: „Tata nu o accepta pe mama așa bolnavă, cu crize. Într-o criză, mama a început să strice borcanele de un gard. Era noapte, noi am început să o ținem, tata o ținea, iar ea striga: „Lăsați-mă, astea nu sunt borcane bune, să scăpăm de ele”. La fel putea să se întâmple și cu vesela, să o arunce, pentru că vom mânca dintr-o farfurie. Nu știam când și cum se va manifesta următoarea criză. Ajungea la spital de minim 2 ori pe an, primăvara și toamna, iar după ce revenea acasă, era mai bine. Crizele se acutizau când începeau certurile și violența în familie, binele urma o lună sau două după spital. Ea nu urma tratamente. Eu abia acum, în viața adultă am ajuns să înțeleg că asta este o boală, se numește schizofrenie și există tratament”.

„Mergeam pe drum și ni se spunea: Ha, mam-ta e bolnavă”

Olga spune că își dorea să devină psiholog, ca să-și poată trata mama: „Când eram mică, voiam să devin profesor și psiholog, să o pot trata pe mama. De Paști, la biserică se puneau trei dorințe, una dintre dorințele mele era ca mama să fie sănătoasă. Mergeam pe drum și putea să ni se spună: „Ha, mam-ta e bolnavă, iar tat-to, uite la el”. Pentru noi a fost un efort dublu să demonstrăm că noi suntem noi, iar părinții noștri sunt părinții noștri și noi ne manifestpm diferit. Odată, o profesoară s-a apropiat de mine și m-a întrebat: „E drept că mama ta e bolnavă?” Pe atunci nu exista un ajutor, deși era un psiholog în școală, niciodată nu a venit nimeni să discute cu noi, despre cum am putea să ne manifestăm sau cum să depășim aceste crize mai ușor și să trecem peste ele”.

„Pentru noi era ca o ruletă rusească”

Despre cum este să crești cu o mamă bolnavă mintal și prin ce greutăți a trecut eroina și surorile ei, aflați din monolog: