(VIDEO) Istoria unei moldovence, care a ajuns în scaun cu rotile, după un plan monstruos al soțului său

Are 38 de ani, și viața ei a luat cu totul o altă întorsătură după ce fostul soț i-a accidentat intenționat pe ea și pe fiul lor, iar ea de atunci a rămas țintuită în scaunul cu rotile. Mai mult chiar, deși instanța primară l-a condamnat pe fostul ei soț la peste 15 ani de închisoare și achitarea prejudiciilor, acum el poate scăpa basma curată. Este istoria Esterei Dragomir, care a relatat, într-un monolog la Dorin Galben, despre teroarea pe care a trăit-o după ce a divorțat de soțul său, scrie SHOK.md.

„Mă numesc Estera Dragomir, am 38 de ani, sunt din orașul Ungheni și sunt mămica unui băiețel de 6 ani. În urmă cu 3 ani am divorțat de soțul meu. Acesta, la rândul său, m-a amenințat, iar ulterior una dintre amenințările lui a trecut în fapte: ne-a accidentat în mașina în care eram cu nașul și copilul meu, plecam spre Chișinău. Din acel moment mă aflu în scaun rulant.

Medicii erau foarte rezervați în privința șansei noastre de a supraviețui. Pot spune cu certitudine că, aceasta a fost o tentativă de omor și nu un accident din imprudență”, a spus Estera Dragomir.

„Provin dintr-o familie de oameni muncitori, mai am un frate care este mai mic ca mine. Suntem o familie unită, iar valorile familiei sunt întotdeauna puse în capul mesei: bunătatea, omenia, sufletul familiei și întotdeauna ne așteptăm unul pe celălalt, așa a fost de când eram copii mici.

„Mi-am admirat întotdeauna familia cu o deosebită plăcere, pentru că întotdeauna îl vedeam pe tata cu mămica mea drăgălași, mereu se drăgosteau chiar și în prezența noastră, aveam mereu mersul împreună undeva sau așezarea la masă – eram mereu toți patru, niciodată nu ne-am așezat la masă fără vre-o unul dintre noi, mereu ne așteptam. Atunci era mâncarea cea mai gustoasă, când toți ne așezam la masă. Jocurile erau cele mai interesant, pentru că am prins vremurile când se stingea lumina și atunci aveam cea mai frumoasă copilărie, pentru că era momentul nostru al familiei, aveam voie să facem orice până se aprinde lumina: să citim cărți, să ne spunem povești, să ne jucăm prin casă, să facem tărăboi, asta era frumusețea și întotdeauna mi-am dorit să am așa o familie și eu, cu aceeași căldură, dragoste cu înțelegere, ca să ajung și eu să fiu mamă și să-mi cresc și eu copilașii mei în aceeași căldură pe care am simțit-o la părinții mei. Asta mi-am dorit-o din totdeauna, să o continui să fie și pentru copiii mei”, a mai povestit Estera Dragomir.

„Eram în ultimul an de facultate la „Academia de Muzică și Arte Plastice” când am făcut cunoștință cu un băiat chipeș. Întâlnirea noastră a fost foarte frumoasă, pentru că ne-am întâlnit prin intermediul fraților noștri. Frații noștri se cunoșteau și ieșise ei la o petrecere ceva organizată în aer libe, la natură undeva, într-o pădure. Eu venisem din Chișinău și fratele știa că eu nu prea ieșeam pe undeva și mi-a propus să merg cu el la acea petrecere. Ieșirea noastră a fost în așa fel ca să ne cunoaștem cu el și din momentul acela am simțit acel fior. În momentul în care l-am văzut mi-a atras foarte mult atenția pentru că era cumva altfel față de ceilalți din jurul lui, avea un comportament foarte atent sau cel puțin așa mi s-a părut mie, dar era destul de galant și gentil. Privirile noastre au avut o conexiune în acel moment și am simțit ambii că ceva se infiripează între noi. Au urmat câteva întâlniri între noi și ușor am trecut dintr-o simplă prietenie la ceva mai mult. În momentul în care începuse relația noastră, el venise din Londra pentru că plecase acolo și lăsase facultatea de stomatologie pentru că nu se vedea el util în Iași, atunci și a plecat pentru o perioadă în Anglia. Apoi a revenit și în momentul când el a s-a întors noi ne-am cunoscut. Eu încă eram studentă, el abia venise acasă. Lucrurile au început frumos, el venea după mine la Chișinău, mergeam la facultate, îi făcusem cunoștință cu toți colegii mei, era o poveste foarte frumoasă despre care doar poți să visezi.

Era foarte gelos și dacă cumva surprindea vre-o privire din partea mea în partea altui băiat întotdeauna venea foarte rapid să mă îmbrățișeze sau să-mi de-a un sărut sau să-mi spună nu uita că eu te iubesc. Prin aceasta eu înțelegeam că el are sentimente foarte puternice față de mine și că avea unele frici ca orice bărbat sau femeie care iubește cu adevărat. Am călătorit foarte mult, îmi făcea surprize și cumva asta m-a făcut să merg și la o a doua facultate la Iași. Am făcut acest pas pentru ca și el să-și termine facultatea de stomatologie. După ce am finisat facultatea am revenit în orașul natal unde părinții lui au o Clinică Stomatologică, acolo am început să lucrăm și a fost primul nostru job”, a povestit Estera Dragomir.

„Momentul când mi-a făcut cererea în căsătorie a fost unul unic. El a venit acasă la părinții mei cu inel și un buchet mare de flori, unde m-a prins în pijama fiindcă ne pregăteam deja de somn și a făcut-o într-un mod hazliu. După cerere a urmat și nunta la vârsta de 28 de ani și respectiv 32 de ani, dar noi am fost pregătiți, aveam un job care ne aducea un venit stabil, un apartament, eram mereu împreună. La un moment dat am aflat că sunt însărcinată și i-am dat vestea și lui într-o dimineață. El a fost plăcut uimit și s-a bucurat foarte mult. Am anunțat și părinții și din acel moment relațiile între noi au devenit mai tari. Am început să ne pregătim pentru bebe, am făcut reparație în apartament pentru a intra frumos în 3 în apartamentul nostru. După ce am născut și ne-am externat am mers la noi în apartament unde am petrecut și prima noastră noapte în 3.

De aici a început istoria noastră ca familie împlinită. El mergea singur la muncă, eu petreceam tot timpul cu copilul și încet-încet lucrurile au început să se schimbe. El era mai mult absent, de la început. Apoi a început să vină târziu acasă, ulterior, să nu mai vină acasă de la început o zi, apoi doua, apoi 3 și eu îi dădeam mesaj cu „unde ești? de ce nu vii acasă?” și el îmi spunea că „eu sunt un monstru, caută-ți unul mai bun”. Atunci am apelat la părinții lui, la care mama lui mi-a spus că dacă ea v-a încerca să vorbească cu el, el v-a dispărea definitiv. El venea acasă foarte enervat, făcea o baie și iar pleca. Atunci am apelat la nași, ei au venit la noi ca să vorbească cu el să vadă ce se întâmplă că el așa brusc s-a schimbat, dar nu am primit niciun răspuns concret. La un timp, am început să primesc mesaje și sunete de la cunoscuți, cumetri că el a împrumutat sume mari de la ei pentru chestii pentru casă dar el acasă nu aducea nimic și eu respectiv am încercat să vorbesc cu el despre aceste mesaje și sunete și el nega totul, spunând că sunt niște aberații. Apoi de la niște cunoscuți am aflat că el joacă la „Jocuri de noroc” și perdea foarte mulți bani. Într-o zi el a venit acasă și îmi spune că pe el nu-l interesează ce o să spun eu dar apartamentul nostru se vinde și punct. La noi în acel moment era și mama mea, între noi s-a iscat o ceartă și el a împins-o pe mama mea din apartament și striga la ea că din cauza ei la noi totul este rău. Eu fiind cu copilul în brațe am mers la bucătărie am luat telefonul și am sunat-o pe mama lui și i-am spus ce s-a întâmplat și cum vorbeam la telefon am primit un pumn după cap, am scăpat telefonul dar am reușit să-mi țin echilibrul și mama lui asta a auzit. După aceasta el s-a liniștit de parcă nimic nu s-a întâmplat, a sunat-o pe mama lui i-a spus că tot ok la noi, că nu trebuie să mai vină și o să intre la noi deja când o să-i chemăm noi. Aveam în acea zi o programare la medic cu copilul și el știind asta, îmi spune să mă îmbrac că trebuie să ieșim, dar până la medic mai aveam câteva ore, însă pe el asta nu l-a interesat. Am îmbrăcat băiatul și am ieșit. El a ieșit cu copilul înaintea mea, iar eu când am ieșit nu i-am văzut în ogradă și nici mașina. Am crezut că a plecat fără mine, dar când am ieșit din curte i-am găsit. Am mers câteva ore prin Ungheni din urma lui, erau niște plimbări fără sens și el îmi dădea niște întrebări absolut fără sens. La un moment dat s-a oprit și îmi spune că „hai voi mergeți la medic că mai aveți jumătate de oră” și a plecat lăsându-ne acolo singuri. Atunci l-am sunat pe tatăl meu să vie să ne ia. Când a venit tata m-a întrebat ce s-a întâmplat și eu i-am spus că vreau să rămânem în acea noapte la ei. Tata a înțeles că ceva nu e ok și am mers la casa părintească, unde eu mă simțeam mereu în siguranță. Am lăsat copilul cu mama, iar eu cu tata am mers la noi acasă să luăm câteva lucruri pentru o seară. El era acasă beat și dormea, eu am intrat în dormitor cu tata și strângeam niște lucruri și el m-a auzit, s-a trezit și își cerea scuze pentru ce a făcut și ce a spus, iar eu i-am spus că noi o să rămânem un timp la părinți, el nu a spus nimic. Am stat 9 luni la părinții mei și în tot acest timp el mereu îmi trimitea mesaje cu amenințări cu „tu nu te temi că într-o zi o să-ți rupă cineva mâinile și picioarele sau o să te strângă cineva de pe asfalt”, ne urmărea mereu oriunde nu aș fi mers – el era acolo și eram nevoită să iau mereu pe cineva cu mine din frică ca el să nu-mi facă ceva.

Într-o zi tatăl meu s-a întâlnit cu el ca să discută despre ce se petrece și el i-a spus că e tot ok și că nu mi-a spus mie nimic la care tata i-a răspuns „tu îi scrii așa mesaje fetei mele, dar dacă eu te apuc pe tine de gât acum tu ce vei face?”, dar tăticul meu este un om calculat și desigur că nu i-a făcut nimic.

După toate aceste întâmplări eu am decis că aici e sfârșitul și am hotărât să dau la divorț. L-am sunat și i-am spus că eu merg să scriu cerere de divorț și el a acceptat într-o mare parte dar oricum mesajele de la el continuau. În procesul de divorț s-a hotărât partajarea apartamentului și am decis că eu îi dau suma pentru apartament și acesta îmi revine mie, după asta au început sunete cu suma pe care el o vrea pentru apartament, într-o zi spunea 28 mii de euro în alta 20 în alta 40 dar era clar că acel apartament nici în întregime nu costă atâta cât cere el. Într-un final ne-am clarificat și el pe o perioadă de timp a dispărut, suna doar să vorbească cu copilul. Când încerca să vorbească cu mine să mă întrebe ceva personal despre viața mea eu îi spuneam că așa cum noi suntem divorțați el nu are treabă cu viața mea și are de vorbit doar cu băiatul.

Pe 30 decembrie el a telefonat băiatul și îi spunea că tati a pregătit un cadou pentru noi unul mov și altul alb pe care îl vom ține minte toată viața. Eu auzind toate acestea am crezut că poate el v-a lua un Moș Crăciun sau ceva și v-a veni la nași la Chișinău cu surprize pentru copii. Dar atunci eu încă nu știam că una din amenințările lui are să se întâmple chiar în noaptea dintre ani.

Pe 31 decembrie a venit nașul să ne ia la Chișinău, am stat un pic la masă cu părinții mei și seara ne-am pornit la drum. Într-un moment am observat pe fostul meu soț în spatele nostru și îi spun nașului despre aceasta, dar nașul mi-a spus că „ei fina nu-i el”. Apoi el ne-a depășit ca să se asigure că suntem noi în mașină și s-a oprit pe marginea drumului. În apropiere de Strășeni a sunat nașa să întrebe în cât timp o să ajungem și imediat când a reușit nașul să închidă telefonul, am simțit o lovitură puternică și am auzit o bubuitură după care am deschis ochii și am văzut multă lume agitată, o mulțime de mașini de ambulanță și poliție, apoi am auzit copilul meu cum striga după mama și când l-am văzut pe targă plin de sânge am încercat să strig la el, dar nu înțelegeam de ce eu strig dar pe mine nu mă aude nimeni. În acest timp, cât toată lumea încerca să ne salveze fostul meu soț încerca să fugă ca un laș. Mașina lui s-a răsturnat pe acoperiș și poliția a găsit pașaportul lui pe banda din spatele mașinii în care ne aflam noi. Polițiștii l-au întrebat pe nașul meu cine este persoana în cauză și el le-a spus că e finul și atunci polițistul îl întreabă „unde este el pentru că ne-au găsit doar pe noi?” și nașul le-a spus: El nu era cu noi. Abia atunci polițiștii au înțeles că el era la volanul mașinii care ne-a tamponat.

Când ne-a preluat ambulanța am fost despărțiți de copilul meu, eu am fost trimisă la „Spitalul de urgență” iar fiul meu la „Spitalul mamei și a copilului”, nașul fiind într-o stare mai bună a refuzat spitalizarea și a mers cu Damian la spital ca să nu-l lase singur”, a spus Estera Dragomir.

„În acea noapte eu și copilul meu ne-am luptat cu moartea și am fost supuși intervenției chirurgicale. Medicii nu îmi dădeau nici o șansă că voi supraviețui așa cum discurile de la coloană mi-au tăiat în totalitate măduva spinării. A fost o operație lungă și foarte grea dar mi-am revenit. Și eu și copilul meu se pare că am avut un înger păzitor foarte puternic.

După operație când mi-am revenit l-am văzut pe tatăl meu lângă mine care era total schimbat la față, dar eu îl întrebam „ce s-a întâmplat, ce-i cu Damian, de ce picioarele mele sunt atât de umflate, de ce eu nu le simt”, dar tatăl meu îmi spunea că totul va fi bine și începea să plângă și ieșea din salon.

Cu Damian noi nu ne-am văzut aproape 2 luni din cauza că eu eram într-o stare foarte rea și orice emoție putea deveni fatală pentru mine. Când am fost transferată de la Urgență la spitalul „Korolenco”, am rugat-o pe doamna medic care avea grijă de starea mea să-mi permită să-l aud pe copilul meu sau să-l văd și doamna medic mi-a spus că dacă promit să nu plâng îmi v-a permite să-l văd. A 2-a zi Damian a venit împreună cu părinții mei cu un buchet mare de trandafiri galbeni și abia atunci l-am văzut că era și el cu jumătate de corp în ghips. Am izbucnit în lacrimi când Damian m-a întrebat dacă eu pot să merg și eu i-am spus că nu și el mi-a spus că „nui nimic, eu tot nu pot să merg”.

În timpul cât am stat în spital am mers la kinetoterapie unde nu doream să fac nimic și doar făceam isterii că eu nu accept așa viață. Atunci domnul cu care făceam terapiile a început să invite pacienți de-ai săi cu probleme la fel ca și ale mele, cu istoriile sale unice, dar la fel de groaznice ca a și a mea. Atunci eu am înțeles că am pentru ce să lupt și pentru cine să trăiesc și am început să învăț din nou, cum să stau pe fund și cum să mă descurc în scaunul cu rotile.

În tot acest timp s-a pornit un proces penal pe cazul „tentativei de omor”, zilnic veneau polițiștii la spital și dădeam mărturii. Din start soțul a primit 15 ani de detenție, dar sigur că părinții lui au făcut ca el să-și îndeplinească pedeapsa la domiciliu. Într-o zi el și-a tăiat brățara GPS și a fugit din țară și nimeni nu-l poate găsi nici până în ziua de azi.

După care avocații lui au contestat hotărârea cu alte dovezi și cu alte probe, spunând că a fost un accident din imprudență și că fostul meu soț nu a văzut în ce s-a lovit fiind orbit de mașina care îi venea în întâmpinare, deși sunt dosarele în care el își recunoaște vina și povestește cum a fost și cum a făcut.

Noi cu toții încercăm acum să obținem dreptatea și sperăm că justiția din Moldova totuși v-a fi de partea noastră, adică a dreptății și vinovatul își v-a ispăși pedeapsa pe deplin”, a spus Estera Dragomir.

„Eu nu înțeleg ce fel de monstru trebuie să fii ca să procedezi așa cu copilul tău și să-i dorești moartea iar apoi să fugi ca un laș fără să răspunzi de faptele pe care le-ai săvârșit”, a mai spus tânăra.

„Post accident el niciodată nu a încercat să ia legătura cu noi, dar avocații lui încercau să vină cu niște replici gen „indiferent de ce se v-a întâmpla astăzi, părinții lui te vor ajuta”, dar după ce sentința a fost recalificată am înțeles ce se poate întâmpla.

Eu nu vreau și nu pot să accept ca acest caz să treacă atât de ușor de la tentativă de omor la un banal accident. Despre ce accident poate fi vorba atunci când cu o zi înainte ni se spune că vom primi un cadou pe care îl vom ține minte toată viața și acum eu într-adevăr îl țin minte.

Interviul în întregime îl puteți viziona în video-ul de mai jos: