Omor într-un local de la Botanica: Proprietarul, ucis cu scaunul în cap de partenerul de afaceri. Ce spune suspectul

 Omor într-un local de la Botanica: Proprietarul, ucis cu scaunul în cap de partenerul de afaceri. Ce spune suspectul
18Shares

Un bărbat de 46 de ani, locuitor al capitalei, a fost reținut pentru 72 de ore, fiind bănuit de comiterea unui omor. Crima a fost săvârșită în după amiaza zilei de ieri, informează UNIMEDIA.

Suspectul se afla cu victima, un bărbat de 71 de ani, la terasa unui local de pe strada Independenței. La un moment dat, între ei s-ar fi iscat un conflict, care a degenerat în bătaie. În timpul altercației, victima a fost lovită cu un scaun în cap.

Preliminar, medicul legist a constatat că decesul victimei a survenit în urma leziunilor în regiunea capului.

Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru omor, iar persoana culpabilă de asemenea infracțiune conform legislației în vigoare se pedepsește cu închisoare de la 10 la 15 ani.

Potrivit pulsmedia.md, victima era proprietarul localului și ar fi fost ucis de către partenerul său de afaceri.

Cei doi de un timp arendează împreună localul, iar  între ei s-a iscat un conflict la telefon, în urma căruia victima ar fi oprit apa în local și l-a chemat pe partenerul său la discuții. Bănuitul le-ar fi declara oamenilor legii că în timpul discuțiilor cu bărbatul de 71 de ani, la terasa localului, ultimul l-ar fi amenințat cu un cuțit, iar dânsul, încercând să se apere, l-a lovit cu scaunul în cap.

18Shares

Lilia Strîmbanu

https://shok.md/