(VIDEO) „Nu-mi vând copilul, nici viu, nici mort, dar trebuie să întorc 3000 de euro”. Mama băiatului lovit mortal la Bahmut cere ajutor de la procurorul reținut
Mama tânărului decedat în teribilul accident de la Bahmut, din 20 octombrie, era la muncă, în Israel, când a aflat despre tragedie. Verișorul său i-a relatat detalii șocante de la locul în care s-a produs carnagiul. „Mi-a spus că ochiul i-a sărit pe șosea și nu se știe dacă l-au mai găsit să-l pună înapoi”, a povestit femeia îndurerată, într-un interviu pentru Adrian Prodan. Aceasta spune că a a acumulat datorii mari pentru a reveni acasă din Israelul cuprins de război, dar și pentru a-și înmormânta fiul, scrie UNIMEDIA.
„Ochiul i-a sărit din cap pe șosea și nu se știe dacă l-au mai găsit să-l pună înapoi”
„M-a sunat verișorul meu și mi-a povestit, chiar de la locul accidentului: „Mișa, băiatul tău, a decedat. Era cu căruța cu tata, cu mama, a decedat și mama, a decedat și Nadea cu copilașul, iar tata e în stare gravă în Reanimare, și nepoțica tot”. El mi-a spus că nu știe ce s-a întâmplat, dar că băiatul meu și Nadea au decedat pe drumul spre spital. Băiatul meu era lovit la frunte, la nas tare, sprânceana și ochiul drept era înfundat. Verișorul mi-a spus că ochiul lui i-a sărit din cap pe șosea și nu se știe dacă l-au mai găsit să-l pună înapoi”, a relatat mama tânărului decedat în urma carnagiului de la Bahmut.
„S-a întâlnit cu nepoata mea la Ungheni și ea l-a invitat în ospeție, iar el a fost de acord să meargă”
Femeia spune că fiul său lucra la Ungheni, acolo unde ea închiria un apartament: „S-a întâlnit cu nepoata mea la Ungheni și ea l-a invitat în ospeție. El i-a povestit că nu prea i se plătește la lucru și a fost de acord să meargă. El mereu îi spunea moșului bunelul, iar mătușii – bunica”.
„Am cheltuit 3000 de euro, 2 luni va trebui să muncesc pentru a întoarce datoriile”
Mama lui Mihai mărturisește că a fost nevoită să împrumute bani, pentru a-și putea înmormânta fiul: „2 luni nu am avut de lucru, apoi am lucrat 20 de zile și cu acei bani am luat bilete, mi-am făcut interviza și i-am trimis și fetei bani în Polonia, să poată veni acasă. Am ajuns în Moldova fără bani. Am cheltuit 3000 de euro până la moment, 2 luni va trebui să muncesc pentru a întoarce datoriile”.
„Nu s-a apropiat nimeni cu vreo propunere. Îmi prindea bine dacă mă ajutau să îngrop băiatul”
Femeia spune că de ea nu s-a apropiat nimeni dintre rudele procurorului cercetat pentru carnagiul de la Bahmut: „Nici nu le știu, absolut nu știu pe nimeni, nu s-a apropiat nimeni cu vreo propunere, poate dacă mă ajutau, nu îmi încurca un ajutor. Îmi prindea bine dacă mă ajutau să îngrop băiatul”.
„Dacă m-ar ajuta să dau aceste datorii, voi fi foarte mulțumită. Copilul nu-l mai întorc”
Mama lui Mihai și-ar dori să se întâlnească cu cineva din apropiații procurorului: „Dacă m-ar ajuta să dau aceste datorii, voi fi foarte mulțumită. Copilul nu-l mai întorc, pe nimeni nu mai întoarcem de unde pleacă, dar nici nu am puteri să întorc așa datorii mari”.
„Să ne ajute să întoarcem datoriile. Vina nu i-o șterge, dar va da dovadă de simț omenesc”
Întrebată dacă ar fi de acord să-l ierte pe procuror, în schimbul unei sume de bani, femeia a răspuns: „Ca să-mi dau datoriile da, dar să întoarcă datoriile nu doar pe ale mele, și rudele au datorii. Eu plec în Israel, dar ei nu pleacă nicăieri și nu știu de unde vor întoarce datoriile. Vina nu i-o șterge, dar va da dovadă de simț omenesc”.
„Nu-mi vând copilul, nici viu, nici mort, dar nu am puteri și trebuie să întorc datoriile”
„Nu-mi vând copilul, nici viu, nici mort, dar nu am puteri și trebuie să întorc datoriile, mai am copii, am durere, sunt bolnavă și nu sunt în stare să lucrez atâta. Trebuie să ne ajute cu durerea pe care o avem, nu-i vând copilul meu lui pe bani. Să ne ajute din simț omenesc, pentru că oricum e vinovat. Trebuie să recunoască faptul că a mărit viteza și s-a întâmplat tragedia”, a mai precizat aceasta.
„Chiar și copilul de 3 luni era beat?”
Cât despre afirmațiile făcute de avocatul procurorului, precum că cei din căruță ar fi fost beți, mama lui Mihai a menționat: „Chiar și copilul de 3 luni era beat? Cum putea zice că toți sunt beți? Nu am fost la fața locului, nu pot confirma, dar știu că fiul meu nu a fost beat. Moșul a spus că nimeni nu a consumat băuturi alcoolice”.
„Să fie o pace totală, procurorul să-și recunoască vina și să ne ajute”
Femeia spune că își dorește să fie pace între familia sa și cea a procurorului: „Să fie o pace totală, procurorul să-și recunoască vina și să ne ajute pe toți să dăm datoriile, să aibă grijă de copilași, să le cumpere medicamente și ceea de ce mai au nevoie, dar și de moșul țintuit la pat”.
„Nu contează ce națiune suntem, în fața lui Dumnezeu suntem toți egali”
„Ne dorim dreptate. Nu contează ce națiune suntem, în fața lui Dumnezeu suntem toți egali”, a conchis mama tânărului omorât în accidentul teribil de la Bahmut.
Mama tinerei de 21 de ani, care s-a stins din viață împreună cu bebelușul ei de 3 luni, după ce căruța în care se aflau a fost spulberată de pe șosea, de o mașină condusă de șeful Procuraturii Ungheni, spune că a împrumutat bani de la rudele de peste hotare, dar a luat și un credit, pentru înmormântare. Femeia a declarat că nu poate să-l ierte pe inculpat, dar și a negat informațiile precum că ar fi cerut câte 100 de mii de lei pentru fiecare rudă decedată: „Copilul meu putrezește cu un copil mic alături, ce fel de drepturi are acest om?”
Ancheta pe teribilul accident de la Bahmut, când un automobil a lovit în plină viteză o căruță plină cu oameni, continuă. Procurorul pe caz, Nicolae Pîrău, a declarat, acum câteva zile, pentru UNIMEDIA, că urmează efectuarea expertizei autotehnice.
Accidentul teribil s-a produs în seara de 20 octombrie 2023, în regiunea satului Bahmut din raionul Călărași.
Patru persoane au decedat, toate fiind membri ai aceleiași familii, printre acestea și un copil, în urma teribilului accident, a anunțat Poliția.
Șoferul mașinii implicate în accident ar fi șeful Procuraturii Ungheni.
Procuratura Generală a confirmat că la volanul automobilului care a provocat accidentul de la Bahmut se afla un procuror. Acesta a fost reținut, urmând ca procurorii să solicite aplicarea arestului preventiv.
Pe faptul accidentului a fost pornită o cauză penală, iar pentru că la volanul automobilului se afla un procuror, urmărirea penală a fost pornită de către Procurorul General interimar.
La 22 octombrie, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana a stabilit 30 de zile de arest pentru procurorul investigat în cazul accidentului de la Bahmut.
Rudele familiei susțin că procurorul care se afla la volan avea viteză excesivă și cer dreptate. „Nouă nu ne trebuie bani, nu ne trebuie nimic, măcar adevărul”, au declarat acestea.
La 30 octombrie, Curtea de Apel a respins recursul avocaților procurorului inculpat, astfel că acesta continuă să fie cercetat în stare de arest preventiv.