(VIDEO) „Tăticul e la Doamne-Doamne, face nani”. Povestea tragică a unui preot, decedat într-un accident: A lăsat în urmă fetița de nici 2 ani și soția însărcinată

La 32 de ani, își crește singură cele 2 fetițe, după ce soțul său a murit, într-un tragic accident rutier. Gheorghe Ceruța era preot diacon la o biserică din Chișinău, iar la 26 de ani împliniți, s-a stins din viață. Fiica cea mică nici măcar nu se născuse, soția sa era însărcinată în săptămâna a 6-a. Natalia Ceruța a relatat, în cadrul emisiunii „Destine”, cu Adrian Prodan, detalii despre tragedia, cu cine era soțul în mașină, în momentul accidentului și de ce acum ea riscă să ajungă în stradă, scrie UNIMEDIA.

Tragedia a avut loc în vara anului 2022, iar de atunci, Natalia își crește singură fetițele. Acum, femeia riscă să rămână cu cei doi copii în stradă, fiind alungată din apartamentul pe care îl închiria cu soțul. Ea va fi nevoită să meargă la mama ei, care locuiește într-o cameră de câțiva metri pătrați.

„Soțul a plecat cu nașul la un drum, iar acasă nu s-a mai întors”

„Soțul meu a plecat cu nașul la un drum, nașul l-a rugat să-l ajute în calitate de șofer, des plecau împreună, iar acasă nu s-a mai întors. Au plecat în seara zilei de joi, iar vineri a decedat. Toată ziua de joi a fost cu noi, un coleg de grupă de la Teologie mă rugase să-l ajut să pregătească o sală de nunți și eu l-am rugat pe Gheorghe să mă ajute cu fetița, avea un an și patru luni. El a mers cu noi la sală, a stat cu fetița, s-au jucat, o plimba, iar eu aranjam mesele etc., ca pentru nuntă. L-a telefonat nașul și l-a rugat să-l însoțească, pentru că avea des apeluri și să nu se sustragă de la volan. În plus, mai avea nevoie de un om ca să nu fie singur la drum”, își amintește Natalia.

„Soțului îi plăceau aceste drumuri, avea posibilitatea să-și viziteze părinții”

„De la Floreni, unde era sala de nunți, noi am venit acasă, în jurul orei 18:00 și soțul aproape de 20:00 a plecat cu nașul, în raionul Drochia, la părinții nașului. Socrii mei locuiesc tot în raionul Drochia și soțului îi plăceau aceste drumuri, avea posibilitatea să-și viziteze părinții, mai ales că pentru noi cu fetița era mai dificil să facem 3 ore de drum până acolo. În plus îmi zicea: „Nașul îmi mai dă niște bănuți și tot în familie îi aduc”, a relatat femeia.

„L-am întrebat: „Gheorghe, unde ești? De ce nu vii acasă? Avea o voce foarte serioasă”

Cel mai probabil, accidentul s-a produs din motiv că bărbatul a adormit la volan: „Ce s-a întâmplat exact nu știu, nu am fost acolo, dar din ce cunosc, el a adormit la volan. Eu am fost ultima care a vorbit cu el la telefon. Noi am vorbit în jurul orei 5:30 dimineața, pentru că știam că din aceste drumuri revine la 1:00 – 2:00 noaptea, cel târziu la 3:00. Am simțit ceva în acea noapte, pentru că din oră în oră m-am trezit, el tot nu venea, deja am zis că dacă tot nu e, să-l sun să văd unde e. El tot îmi spunea să nu-l sun când e la drum, pentru că nu poate vorbi la volan. L-am sunat și am întrebat: „Gheorghe, unde ești? De ce nu vii acasă? Avea o voce foarte serioasă: „Natalia, eu deja vin acasă, am avut probleme cu o roată, din jumătate în jumătate de oră ne-am oprit și am umflat-o, apoi am găsit o vulcanizare și am schimbat-o. Mai avem cam 100 km până la Chișinău”.

„Parcă a mers tancul peste mine, nu știu ce am astăzi. Și așa îmi vine să urlu”

„Deja simțeam că ceva nu e bine. La 7:00 i-am scris un mesaj: „Pot conta pe tine sau nu? Sau iau fetița și plec singură?” El trebuia să vină să mergem iarăși la sala de nunți, să ajutăm și îmi spusese că va reuși să vină să mă ajute. Am luat fetița și am plecat la microbuz. Între timp l-am sunat de vreo 15 ori, era chemare, dar nu răspundea nimeni. L-am sunat și pe nașul, dar tot nu a răspuns. În sinea mea știam că ceva s-a întâmplat, altfel ar fi răspuns, dar am sperat că era foarte obosit și s-a oprit la nașul să doarmă sau la o margine de drum. Dar în acea dimineață mă durea tot corpul, mâinile, picioarele, ca niciodată în viață. Chiar i-am spus mamei: „Parcă a mers tancul peste mine, nu știu ce am astăzi. Și așa îmi vine să urlu, dar nu știu de ce”, își amintește Natalia.

„În ultima perioadă parcă simțea ceva, voia pe toți să-i viziteze”

Femeia a verificat la știri, dacă nu a avut loc vreun accident: „Soțul meu era foarte atent la volan, ușor manevra, era bravo, doar că era foarte obosit. De la 20:00 s-a pornit, a trecut pe la socrii nașului, apoi pe la socrii mei, apoi pe la o bunică de a lui din Bălți. Ultima vreme parcă simțea ceva, voia pe toți să-i viziteze. Am înțeles că de la Țarigrad, de la socri, s-a pornit în jurul orei 2:00”.

„Vreți să-mi spuneți că Gheorghe a nimerit în accident? Eu știu. E în spital?”

Natalia era la Floreni, ajuta la sala de nunți, când a aflat despre tragedie: „Călcam și vorbeam cu o femeie, îi povesteam despre soțul meu, despre familia noastră și mă gândeam că după ce termin, voi veni acasă și îi voi demonstra soțului că m-am descurcat singură și cu fetița. În acel moment m-a sunat mama și mi-a spus că vine să mă ajute cu fetița. Ea aproape de 9:00. Mămica era schimbată la voce, a insistat să vină. Colegul a venit la mine, știa că sunt însărcinată și îmi zice: „Nătălița, trebuie să luăm 20 de grame de coniac, în cinstea tinerilor”. Am refuzat, dar a insistat. S-a pus pe capul meu că trebuie să gust până am acceptat. Mama a sunat și i-a spus să-mi dea calmante sau ceva, ca să mă pregătească. Vedeam că băieții care lucrau tot acolo au început să se uite straniu la mine, dar mă gândeam că e de la faptul că am venit la lucru cu copilul mic. A venit mama cu fratele și i-a spus lui să o ia pe Doroteia, fetița cea mare, într-o parte. Colegul meu mi-a spus: „Nătălița, trebuie să te așezi pe scaun, noi vrem să-ți spunem ceva”. I-am răspuns: „Vreți să-mi spuneți că Gheorghe a nimerit în accident? Eu știu. Spuneți-mi unde e? În spital?”. Atunci colegul mi-a spus că a murit. În acel moment am văzut cum fetița se juca, a luat țărâna din flori și a aruncat-o pe jos, era ca un semn”.

„Cel mai greu a fost să-i cumpăr costum de îngropare. Nici acum nu cred, mă uit în poze și îl văd viu, îl aud”

Femeia nu credea că soțul ei a decedat: „Le spuneam: „El e viu, ce-i cu voi? Eu trebuie să-l văd. Nu e posibil, eu am vorbit cu el”. Mămica a găsit o mașină de la o biserică, să mă ia de la Floreni și să mă ducă la piață, ca să-i cumpăr soțului costumul în care să-l îngropăm. A fost cel mai greu lucru pentru mine, pentru că îl țineam minte mire și acum trebuia să… Mintea mea nu credea și nici până acum în inima mea nu cred. Mă uit în poze și îl văd viu, îl aud parcă și tot ce fac permanent îl întreb cum să fac, cum ar proceda el, nu e zi să nu zic ce sau cum ar face Gheorghe. Avea 26 de ani”.

„A murit în veșmintele pe care i le-a cusut mămica”

„Soțul meu a fost diacon și am mers la biserică să-i luăm veșmintele, pe care i le-a cusut mămica mea. Când l-am întrebat ce culoare vrea, a spus că albă, în aceste veșminte și a murit, în ele l-am îngropat”.

„Eu o să mor tânăr, o să vezi”

Deși des discutau despre moarte, Natalia nu a putut să accepte că tragedia s-a întâmplat anume în familia ei: „Noi cu soțul vorbeam mult despre moarte, până la urmă toți vom muri. Discutam cu cine ar rămâne copiii, ce aș fi vrut eu să se întâmple dacă aș muri eu, ce ar fi vrut el să se întâmple cu copiii dacă ar muri el. Permanent îmi spunea: „Eu o să mor tânăr, o să vezi, pentru că tu fără mine o să poți, iar eu fără tine – nu”, iar eu îi răspundeam: „Hai nu vorbi prostii”. Îmi spunea că eu sunt mai puternică de fire, poate simțea aceste lucruri, poate mă pregătea”.

„M-a luat cu mâinile de față și a început să mă sărute, pe cap, pe ochi, pe obraji, pe păr”

Chiar și felul în care și-a luat rămas bun de la soție și copii, când a plecat la drum, a fost ca un semn, că nu va mai reveni, povestește Natalia: „Când a plecat la drum cu nașul, mi-a spus: „Natalia, vino încoace, eu plec”. Eu i-am zis: „Bine, ciao, înger de pază”, iar el mi-a răspuns: „Nu, vino încoace!”. Am venit în prag, iar m-a luat cu mâinile de față și a început să mă sărute, pe cap, pe ochi, pe obraji, pe păr. L-am întrebat ce are. Mi-a spus: „Nu știu, așa am vrut să fac”. A sărutat și fetița, care era la mămica mea în brațe. Mereu mă străduiam să îi fac semnul crucii când pleca, iar el îmi spunea să nu o fac, pentru că nu e creștinește. Nu țin minte dacă am făcut asta în acea zi”.

„Mama lui Gheorghiță mi-a spus că el s-a ucis cu mașina, venind acasă”

Mama Nataliei, Elena Ganja, a povestit cum a aflat ea despre decesul ginerelui său: „Pe la 8:15 m-a telefonat mama lui Gheorghiță, nu am auzit apelul. Puțin mai târziu am văzut apelul pierdut, pe la 8:40. Am sunat-o și ea a început a plânge: „Cuscră, ce să facem, cum să trăim mai departe? Gheorghiță nu-i”. Deodată m-am gândit că poate a fost vreo ceartă, nu știam ce a fost. Mi-a spus că s-a ucis cu mașina, venind acasă a adormit la volan. I-am spus doar atât: „Vă rog, nu o sunați pe Natalia, nu o anunțați, pentru că e însărcinată, să nu piardă copilul”.

„Ei voiau 7 copii, nu mai puțin”

Femeia a sunat o preoteasă și a cerut ajutor, ca să-și poată lua fiica și nepoata de la Floreni: „Eram la doamna la care stăteam cu copilul. Am anunțat-o ce s-a întâmplat la noi, ea a revenit imediat acasă și mi-a dat și 3000 de lei. Preoteasa a trimis șofer cu mașină, l-am sunat pe fecior, era acasă și împreună am plecat la Floreni. L-am sunat pe colegul Nataliei, Grigore, care era la sală și l-am rugat să o pregătească pe Natalia, să o calmeze cumva, nu cumva să piardă copilul. Știam că ei voiau 7 copii, nu mai puțin.

„Dacă nu-i permitea Natalia să se ducă în ultimul drum, poate nu se întâmpla”

Mama Nataliei crede că tragedia cu ginerele său s-a întâmplat din motiv că „era foarte bun la suflet”: „Natalia permanent îi spunea să stea cu ea acasă, că are timp pentru toți. El putea și cu boschetarii să stea ore în șir să vorbească. Dacă nu-i permitea Natalia să se ducă în ultimul drum, poate nu se întâmpla”.

„Era ca și copilul meu. Așa persoană nu am văzut în viața mea și cred că nici nu o să mai văd”

Elena Ganja povestește că era în relații foarte bune cu ginerele său: „Pentru mine era ca și copilul meu. Când au venit ei prima dată la noi, după ce au avut ambii Covid și au ieșit din spital, noi locuiam la Botanica. Până atunci îl știam foarte puțin pe Gheorghiță, numai s-au cununat și imediat s-au mutat aparte. Au venit să stea cu noi 2 săptămâni, iar când a intrat prima oară în casă, m-am gândit că așa persoană nu am văzut în viața mea și cred că nici nu o să mai văd. A venit la mine, m-a cuprins și tremura tocmai. Mi-a spus: „Mămică, eu sunt acasă”. Era foarte pozitiv, foarte mult se ruga, cânta multe cântece bisericești. Uneori mă enervam chiar, dar el nu observa. După 2 săptămâni chiar mă enervase: ba cântă, ba citește, ba se roagă, da de făcut treabă? Dar ce poți să faci la bloc? Deși nu îmi zicea nimic, eu m-am simțit vinovată că l-am urât, câteva zile, pentru că făcea toate acestea. Odată m-am apropiat și i-am spus: „Gheorghiță, iartă-mă, te rog”. Am simțit în suflet că aveam acea răutate”.

„O văd distrusă, nu știu cum va trăi. Fetița mai mare, Doroteea, mereu își amintește de tatăl ei”

Femeia este divorțată de tatăl Nataliei, care și-a refăcut viața, așa că de 13 ani, își crește copiii singură, iar acum, își ajută fiica și nepoatele: „Nu pot să-i dau tot ce-i dădea Gheorghiță, nu pot. O văd distrusă, nu știu cum va trăi. A doua fetiță e mai liniștită, pentru că nu l-a văzut, cu prima este foarte greu. Natalia o pregătea să se mute cu traiul la noi, dacă o alungă din apartament stăpânul, o pregătea și îi spunea: „Doroteea, noi vom lua toate lucrurile de aici și ne vom duce la babulea”. Ea s-a uitat la mama sa și a zis: „Și tăticul cu noi va merge”. Dacă o întrebi, permanent îți spune: „Tăticul e la Doamne-Doamne, face nani”. Fiica a rămas singură cu doi copii, o ajut cu ce pot, dar cu multe nu pot, lucrez cu ziua, stau cu copiii, fac curățenie, acum sunt după operație. Eu tot stau la chirie. Gheorghiță își dorea foarte mult ca noi să locuim toți împreună”.

„Mă gândeam că feciorii de preoți sunt mai alintați. Soțul meu era diferit, era simplu, deși tatăl lui e preot”

Natalia își amintește foarte bine cum a făcut cunoștință cu soțul său, dar și cum a decurs relația lor: „Ne-am întâlnit într-o zi de octombrie, era o zi foarte ploioasă, stăteam pe holul Academiei de Teologie. Soțul făcea și el teologie, el era anul 2, eu – anul 1. Am venit cu fratele la teologie să îl ajut, pentru că era după intervenția chirurgicală la inimă. Preotul care l-a îndrumat pe fratele să meargă, m-a îndrumat și pe mine să-l ajut și, totodată, să învăț, pentru că eu cântam la strană la biserică.

El când făcea cunoștință cu cineva, spunea nume inventate, dar mie mi-a spus numele lui adevărat. L-am întrebat dacă e din preoți sau din mereni (cei care nu au în neam preoți), pentru că mă gândeam mereu că feciorii de preoți sunt un pic mai alintați. Soțul meu era diferit, era simplu, deși tatăl lui e preot, bunelul lui a fost preot, sunt mulți preoți în generația lor. Între timp am început să comunicăm, iar într-o zi, m-a rugat să merg să-l ajut la strană, la un verișor de-al mamei soacre. Nu știam rânduiala, el m-a ajutat, așa am făcut 2 slujbe, apoi, pur și simplu nu a mai venit la slujbă. L-am sunat și mi-a zis că a uitat să mă anunțe că e ocupat și nu poate veni și că o să mă descurc. De fapt, iubea să mă pună în diferite situații, pentru a vedea cum mă descurc. Am început să plâng, am făcut slujba ceea prin lacrimi, și așa a început povestea noastră”.

„El îmi căuta mie miri, eu lui – mirese, deși ambii am vrut la mănăstire”

„Am trăit împreună 3 ani, dar am senzația că au fost 13 sau mai mulți. Eu eram cu 5 ani mai mare decât el. Un an și ceva am fost amici, el îmi căuta mie miri, eu lui – mirese, deși ambii am vrut la mănăstire. Pentru mine era obositor în lume, era multă nedreptate și consideram că dacă nu am preoți, călugări în neam, ar fi bine să fie unul, care să se roage pentru toți. Și acum mă gândesc că Dumnezeu m-a ales să urmez mai târziu, cândva, calea asta”, spune Natalia.

„El a fost primul care mi-a spus că mă iubește”

De unde i se trage dragostea față de credință și biserică și cum a ajuns relația lor de prietenie să se transforme în una de dragoste, iar apoi într-o familie și ce reacție au avut părinții lui Gheorghe.