Manelistul Florin Salam, ridicat de poliție într-un dosar de înșelăciune

Manelistul Florin Salam, luat pe sus de poliție și dus la Târgoviște. Acesta este acuzat de înșelăciune, scrie Digi24.ro.
Florin Salam ar fi primit bani să cânte la o nuntă, însă nu și-a mai onorat angajamentul, iar cel care l-a plătit a făcut plângere împotriva lui.
Florin Salam a fost luat de poliție după ce ar fi primit de mai multe ori citații să se prezinte la audieri, dar nu a mers niciodată.
„Un bărbat din Dâmbovița îl acuză pe manelist că nu a mers să cânte la nunta lui, deși făcuseră o înțelegere, și i-ar fi plătit chiar și 5.500 de euro.
Cei doi nu aveau un contract semnat, motiv pentru care bărbatul care susține că a fost păgubit nu a putut merge în instanță, dar a trebuit să se adreseze poliției”, precizează Digi24.