(VIDEO) „Mi-a spus complimente. Nici când zicea I`ll be back nu era așa sigur.” Leo Ciobu, despre momentul în care Arnold Schwarzenegger i-a înmânat premiul mare

 (VIDEO) „Mi-a spus complimente. Nici când zicea I`ll be back nu era așa sigur.” Leo Ciobu, despre momentul în care Arnold Schwarzenegger i-a înmânat premiul mare
10Shares

Culturista Leo Ciobu, care a luat primul loc la campionatul „Arnold Classic” – o premieră pentru Moldova, a relatat ce emoții a simțit atunci când însuși Arnold Schwarzenegger a urcat pe scenă, să-i înmâne premiul mare, dar și cum i-a părut actorul, în interacțiunea cu fanii săi. „Eram cu lacrimi în ochi în acel moment, nu știam ce să fac, mergeam ca prin vis. Mi-a luat mâna, mi-a ridicat-o în sus și mi-a spus „complimente”. Nici când zicea în film „I`ll be back” îmi pare că nu era așa de sigur”, a povestit sportiva, în cadrul unui interviu cu Dorin Galben, scrie UNIMEDIA.

Întrebată cum este Arnold Schwarzenegger în culise și cum se comportă oamenii în prezența lui, Leo a menționat: „Sunt în șoc la ce nivel de popularitate încă se menține. Când a intrat în backstage, în jurul lui erau o sumedenie de oameni îl înconjurau, nu permiteau nimănui să se apropie de el. Cineva îi ducea scaunul, altcineva îi lumina calea, al treilea se preocupa să nu-i fie cald. Aveau grijă maximală de el”.

„Ca personalitate, încă se simte puterea lui. Se vede că se iubește, merge cu încredere, este un bărbat în toată firea. Este un om pur și simplu extraordinar”, a mai adăugat sportiva, premiată cu locul 1 la campionatul din Birmigham.

Momentul în care a interacționat cu Arnold Schwarzenegger pe scena de la Birmigham a fost unic, își amintește Leo Ciobu: „Eram cu lacrimi în  ochi în  acel moment, nu știam ce să fac, mergeam ca prin vis. Mi-a luat mâna, mi-a ridicat-o în sus și mi-a spus „complimente”. Nici când zicea în film „I`ll be back” îmi pare că nu era așa de sigur”.

„E retras, dar au fost momente când se vedea că cineva dintre fani era extra, care nu se controla și el a permis, a dat bodyguarzii într-o parte și i-a permis să se apropie. Dar a fost pe scenă un moment când un băiat din altă categorie a luat locul 1, l-au umplut lacrimile și s-a apropiat de Arnold să-l cuprindă, dar el nu i-a permis, apoi l-a netezit pe cap. El totuși ține distanța. Puteam să mă aștept și în adresa mea la așa ceva, dar a fost călduros”, a mai relatat sportiva, despre actorul cu renume mondial.

Leo Ciobu spune că nu s-a așteptat să fie felicitată pe scenă de Arnold Schwarzenegger în persoană: „El practică așa ceva, dar nu m-am așteptat, pentru mine a fost wow. El în piele și oase se apropia de mine. Mi-am pierdut cuvintele. Nu-mi imaginez ce aș fi spus dacă se apropia de mine cu microfonul. Nu știu bine engleza și în afară de „I`ll be back” nu aș fi spus nimic. Bine că nu a venit cu microfonul. Data viitoare mă pregătesc și voi spune o frază bună”.

Care este rolul lui Arnold Schwarzenegger la campionatul „Arnold Classic” și cum reacționează oamenii din sală atunci când îl văd aflați din interviu:

La 16 martie, culturista Leo Ciobu a luat primul loc la campionatul „Arnold Classic”, desfășurat la Birmigham. Cel care i-a înmânat trofeul a fost chiar Arnold Schwarzenegger. „Trăiesc un vis”, a scris sportiva.

Leo Ciobu spune că nu a primit nicio felicitare din partea autorităților de la Chișinău, pentru rezultatul obținut. Mai mult, mărturisește sportiva, statul o ajută „la nivel de zero” în domeniul în care profesează și promovează țara.

În 2023, Leo Ciobu a urcat pe cea mai tare scenă a bodybuilding-ului. Moldoveanca a intrat în TOP 10 cele mai bune culturiste din lume.

Leo Ciobu, care mai nou, a îmbrățișat și profesia de antrenor, a dezvăluit recent, în exclusivitate pentru UNIMEDIA, de unde i se trage dragostea pentru sport, cum s-a simțit la competiția de talie mondială Olympia, dar și cum reușește să facă față haterilor, care îi reproșează că ar arăta ca un bărbat.

Culturista a mărturisit că felul în care arată este motiv pentru hateri, de a-i arunca tot felul de reproșuri. „În fiecare zi sunt întrebări, dar nu am timp și energie să le acord la acei oameni. La noi, primul reproș e „arăți ca un bărbat”. Unde sunt bărbații la noi? Nu-i prea găsesc”, a menționat Leo Ciobu.

De asemenea, sportiva ne-a dezvăluit că nu a avut nicio susținere din partea statului și nici măcar o încurajare sau o felicitare pentru succesul pe care l-a obținut, reprezentând Republica Moldova la o competiție de talie mondială: „Probabil autoritățile nu știu ce înseamnă bodybuilding și că este cineva care deja a doua oară reprezintă țara la așa nivel. Sincer, îmi pare foarte rău, probabil nu sunt informați sau nu vor să știe”.

Leo Ciobu a mai adăugat că deseori o macină întrebarea dacă se merită să rămână în țară sau ar avea succese mai mari dacă ar pleca: „Singurul lucru care mă oprește aici este familia. Mulți sunt de părerea că dacă aș pleca în SUA, de unde vine acest sporta, aș avea alt viitor și mi-ar fi mult mai ușor și la campionate, inclusiv la Olympia. Încă mă gândesc”.

În decembrie, Leo Ciobu a anunțat că va participa la turneul „Arnold Classic UK”, în martie 2024. Bodybuilderița a publicat pe rețelele de socializare un mesaj, în care se arăta foarte bucuroasă de această noutate: „Arnold Classic este un campionat de rang înalt, top 2 după Olympia!”.

Recent, Leo Ciobu a decis să-și demonstreze și partea feminină, pentru a dezbate stereotipul că femeile care se ocupă cu acest gen de sport ar arăta ca bărbații. Culturista a îmbrăcat mai multe rochii și a pozat foarte senzual, iar fotografiile le-a postat pe rețele.

10Shares

Aura Mereuta

https://shok.md