(VIDEO) Rudele Anei Maria fac dezvăluiri șocante, după omorul tinerei: Iubitul ei se cunoștea cu suspectul, au lucrat la același penitenciar. Ea era urmărită demult

 (VIDEO) Rudele Anei Maria fac dezvăluiri șocante, după omorul tinerei: Iubitul ei se cunoștea cu suspectul, au lucrat la același penitenciar. Ea era urmărită demult
7Shares

Mama Anei Maria, tânăra din Orhei, violată și omorâtă, apoi aruncată într-o pădure, face dezvăluiri șocante, care aduc noi detalii cu privire la crimă. Femeia spune că iubitul fiicei sale se cunoștea cu Gheorghe Cotorobai, bărbatul suspectat de omor. Cei doi ar fi lucrat împreună, la penitenciar. Totodată, rudele victimei povestesc, în cadrul unui interviu cu Adrian Prodan, și alte detalii, care nu au fost făcute publice până astăzi, scrie UNIMEDIA.

Mama Anei Maria spune că după dispariția fiicei sale, pentru prima oară a vorbit cu Ion după două zile: „Mi-a scris că Ana Maria nu a fost găsită și că a fost dată în căutare, mai mult nimic”.

„Poliția mi-a spus că s-a văzut pe camere că mașina era fără numere, ea a vrut să urce în spate, dar acolo era închis. Apoi s-a văzut pe camere că a fost lovită și mânuța era de sânge, nu știu dacă mai era cineva în spate”, relatează mama victimei.

Ion, iubitul Anei Maria, nu s-a dus să o ducă la cămin pentru că ar fi fost ocupat: „E taximetrist, lucrează în Orhei, a spus că nu a putut merge el, că era ocupat, și a trimis un cunoscut să o ducă la cămin. După ce Ana a dispărut deja a putut să meargă, atunci cică era plecat undeva. Numai el știe pe cine a trimis”.

Mama tinerei dezvăluie că Ion se cunoștea cu bărbatul suspectat de crimă: „Nu știm de unde se cunosc, ei au lucrat la penitenciar împreună, în aceeași încăpere, dar unul într-o parte și altul în alta”.

Femeia se declară categoric împotrivă să mai mențină legătura cu iubitul fiicei sale, după moartea ei: „Nu am de gând să comunic cu el, Ana Maria nu mai este. Nu, rudele tot mi-au spus că el își va face viața”.

„Nu pot spune dacă are sau nu legătură cu omorul, nu știu asta, nu îl pot învinui. Nu știu nimic”, adaugă aceasta.

Ana Maria ar fi predat ore copiilor fratelui lui Gheorghe Cotorobai, bărbatul suspectat de violul și omorul tinerei, dar mama acesteia nu cunoștea asemenea detalii: „Ea nu îmi spunea la cine merge, se ducea și făcea cu copiii 2-3 lecții, apoi pleca la cămin”.

„L-am văzut pe Ion, mi s-a părut un tip care nu e de familie”, spune mătușa Anei Maria.

„Sperăm să se afle cine sunt complicii crminalului, el nu a fost singur, asta se știe și multă lume spune. Cineva de la spate a lovit-o, după ce a urcat în mașină. Să fie pedepsiți toți”, a mai adăugat femeia.

Gheorghe Cotorobai, bărbatul suspectat de omorul Anei-Maria Guja, tânăra însărcinată din Orhei, este acuzat și de viol, și anume – violență sexuală cu agravanta de „infracțiune din motive de prejudecată, sau de gen”. Despre aceasta a declarat procurorul din Secția Protecția drepturilor copiilor din cadrul Procuraturii Generale, Mariana Gornea. Potrivit acesteia, noua învinuire a fost adusă în urma expertizei medico-legale efectuate.

Tânăra de 19 ani a dispărut fără urmă, după ce a urcat într-un automobil, pe strada 31 august din orașul Orhei, la data de 12 aprilie, ora 21:00 și a plecat într-o direcție necunoscută.

Ana-Maria Guja era însărcinată în a 6-a lună. Despre aceasta a declarat o rudă a tinerei într-un mesaj pe rețele.

Momentul în care tânăra a urcat într-un automobil a fost surprins de camerele de supraveghere.

Ion Mocanu, iubitul Anei, a făcut declarații despre ce a discutat cu fata, înainte ca aceasta să dispară. Mai mult, tânărul a arătat ultimul mesaj al Anei în care aceasta spune că a urcat într-o mașină, după ce Ion i-a scris că vine un amic de al său să o ia și să o ducă la cămin.

Oamenii legii au anunțat că șoferul mașinii în care a urcat tânăra dispărută din Orhei a fost reținut. Bărbatul a refuzat să colaboreze cu ancheta.

Totodată, șoferul automobilului ar fi declarat polițiștilor că fata ar fi coborât la marginea drumului, imediat după ce și-a dat seama că a urcat într-o mașină străină, iar el și-a continuat drumul.

Conducătorul Fordului „este fost polițist, care a mai activat la Penitenciarul Nr.10 de tip semiînchis. Acesta a fost părăsit de soție, este șomer, iar în ultima perioadă consuma alcool în exces și era agresiv”.

Suspectul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Pe 19 aprilie, poliția a comunicat că au apărut noi circumstanțe pe caz, care au determinat să se extindă căutările tinerei însărcinate, dispărută fără urmă, și în raionul Telenești.

Oamenii legii au identificat un potențial martor important pe acest caz. Potrivit camerelor de monitorizare a traficului, suspectul a fost surprins cu o tânără în mașină, înainte de a fi reținut.

Ana-Maria Guja, tânăra însărcinată de 19 ani, dispărută din data de 12 aprilie a fost găsită, moartă.

Fratele bărbatului reținut pentru omorul Anei-Maria Guja, tânăra însărcinată din Orhei, afirmă că acesta este nevinovat. Bărbatul a postat mai multe comentarii pe rețele, în care îi ia apărarea suspectului.

Totodată, Procuratura a anunțat că urmează să dispună expertiza biologică a hainelor victimei, a fragmentelor ridicate din automobilul și domiciliul șoferului reținut, precum și expertiza chimică a solului din locul depistării cadavrului și cea de pe suprafața încălțămintei victimei și a persoanei suspecte.

Cauza prealabilă a decesului Anei-Maria ar fi trauma cranio-cerebrală deschisă. Surse din cadrul Centrului de medicină legală au declarat că pe corpul tinerei însărcinate, au fost depistate mai multe semne de tortură.Ana-Maria Guja, tânăra de 19 ani din Orhei, găsită moartă într-o localitate din Telenești, după ce a urcat într-o mașină de ocazie, a fost petrecută pe ultimul drum.

Procurorul General interimar, Ion Munteanu, a confirmat cauza care a dus la decesul Anei-Maria, tânăra însărcinată, dispărută pe 12 aprilie și găsită moartă pe data de 20 aprilie, la câțiva kilometri de casa șoferului în mașina căruia aceasta a urcat.

Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, susține că Ana-Maria, tânăra însărcinată din Orhei, care a fost omorâtă, a ieșit „pe propriile picioare” din casa individului care a răpit-o.

Mai multe organizații non-guvernamentale, care oferă servicii și asistență femeilor trecute prin violență, au organizat o măsură în fața Guvernului Republicii Moldova pentru a cere dreptate în cazul Anei-Maria, tânăra omorâtă din Orhei.

Cazul Anei-Maria, tânăra ucisă din Orhei, reconfirmă gravitatea violenței față de femei și fete în țara noastră, declară Centrul Internațional „La Strada Moldova”. Potrivit reprezentanților Centrului, această tragedie „a scos la suprafață câteva probleme sociale și sistemice ale societății în care trăim”.

Bărbatul suspectat de omorul Anei-Maria Guja, tânăra însărcinată din Orhei, a fost pus sub învinuirea de omor cu circumstanțe agravante.

Cazul omorului cu cruzime deosebită al tinerei Ana-Maria, însărcinată în luna a 6-a, s-a discutat și la ședința din 25 aprilie a Parlamentului. Vicepreşedinta Legislativului, Doina Gherman, și-a exprimat solidaritatea cu familia fetei și a anunțat că la 30 aprilie, vor avea loc audieri publice privind „răspunsul sistemic al statului la cazuri de violență excepțional de grave”. „Victima nu are nicio vină. Este de datoria noastră să asigurăm că justiția prevalează în toate cazurile de violență. Ana-Maria a murit doar pentru că este femeie”, a subliniat Gherman.

Violența asupra femeilor reprezintă o problemă foarte gravă în Republica Moldova”, declară președinta Maia Sandu, în contextul cazului omorului cu deosebită cruzime al tinerei Ana-Maria, însărcinată în luna a 6-a. „Trebuie cu toții să lucrăm pentru a reduce acest fenomen. Vedem că încă avem multe de făcut”, a menționat șefa statului într-un interviu.

Noțiunea de femicid, definită ca uciderea intenționată a unei femei din motive misogine sau bazate pe gen, ar urma să fie introdusă în legislația Republicii Moldova, urmare a apelului public venit din partea mai multor organizații ai societății publice, după cazul cutremurător cu omorul Anei-Maria, tânăra însărcinată din Orhei. Subiectul a fost discutat la audierile publice organizate de Parlament privind răspunsul sistemic al statului la cazuri de violență excepțional de grave și măsurile întreprinse pentru protecția femeilor și fetelor în Republica Moldova.

 

 

7Shares

Aura Mereuta

https://shok.md