Crima de la Brăila: Dentista moldoveancă Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Doctorița, înmormântată la Chișinău
Asasinat la comandă sau o tâlhărie eşuată: sunt cele două ipoteze luate în calcul de anchetatori în cazul uciderii medicului stomatolog din Brăila. Principalul suspect a fost prins, dar misterele rămân: motivul crimei e o necunoscută, iar arma crimei şi telefonul femeii sunt de negăsit. Ieri, la Chişinău, doctorița a fost condusă pe ultimul drum, scrie observatornews.ro.
În momentul de faţă, procurorii iau în calcul toate ipotezele. Ar putea fi vorba despre o tâlhărie esuată. Individul să se fi speriat în momentul în care și-a dat seama că a ucis-o pe doctoriţă și să fi fugit cu ce a prins la mână. Nu este exclus nici să fie vorba despre un asasinat la comandă. Obiectele lipsă, telefonul, cuțitul și caietul cu programări ar putea face, însă, lumină.
Surse din anchetă spun că până acum au fost audiate toate persoanele apropiate victimei – rudele, soţul, pacienţii și asistenta, pe care medicul a lasat-o să plece acasă mai devreme în ziua tragediei. Toate dovezile au dus la un singur suspect – un individ periculos, recidivist, cu ani grei de închisoare.
Crima de la Brăila. Ucigașul a premeditat totul, spun anchetatorii
A plecat de la Galaţi cu un taxi, a mers în Brăila si şi-a schimbat hainele în drum spre cabinetul stomatologic. A avut nevoie de doar 33 de secunde pentru a comite crima. Chiar dacă probele ADN găsite în cabinet indică faptul că ar fi făptaşul, bărbatul nu şi-a recunoscut faptele.
“Recunoaște doar că a fost în cabinetul stomatologic, undeva în jurul orei 12. Din probele administrate, rezultă clar că el a fost acolo la 16:12 și nu la ora 12. ADN-ul prelevat de la victimă, care a fost identificat ca fiind al lui”, a declarat Ionel Gâlcă, prim-procuror.
Familia suspectului are însă altă varintă şi spun că bărbatul ar avea alibi.
“Socrul lui este bolnav. Îi era rău și s-a dus cu el la spital. A stat de la ora 4-5 până la ora 11 noaptea. Copilul meu e nevinovat”, a declarat mama suspectului.
Necropsia arată că dentista de 41 de ani a fost ucisă cu mai multe lovituri de cuţit
Deşi s-a luptat să scape din mâinile atacatorului, nu a avut nicio şansă. Oamenii din zonă sunt şocaţi de cele întâmplate.
“Asta e o zonă centrală și e o zonă ultracirculată. Deci nu putea fi cineva decât din apropiere”, a spus un localnic.
Marina Gavril a fost condusă pe ultimul drum în oraşul natal, la Chişinău.
Un medic stomatolog, de 41 de ani şi-a pierdut viaţa, după ce a fost atacat cu bestialitate în propriul cabinet. Femeia a primit mai multe lovituri de cuţit în zona gâtului.
Femeia, în vârstă de 41 de ani, locuia într-un cartier rău famat și trăia, de mai multe luni, în teroare, din cauza unor localnici cu care ar fi avut un conflict.
Potrivit unor surse, polițiștii au dat de urma principalului suspect.
Noi detalii ies la iveală în cazul doctoriței moldovenece din Brăila, care a fost ucisă cu sânge rece în propriul ei cabinet. Iată ce a făcut criminalul, imediat după ce a comis tragedia care a șocat o țară întreagă.
Camerele de supraveghere și probele biologice au stat la baza arestării lui Mihai Maricel, individul de 39 de ani, acuzat de uciderea medicului stomatolog Marina Gavril.
Suspectul principal, cel bănuit ca ar fi ucis-o pe doctorița moldoveancă, Marina Gavril a fost adus din nou la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila pentru audieri. Bărbatul nu recunoaște comiterea faptei. Rudele acestuia au făcut scandal la intrarea în Parchet susținând că barbatul este nevinovat. Individul recunoaște că a fost în cabinetul doctoriței, dar nu la ora la care consideră anchetatorii că a avut loc omorul.