(VIDEO) „Copilul meu nu este sinucigaș”. Mama lui Mihai, accidentat mortal de primarul de Boldurești, răvășită de durere, după ce apărarea a încercat sa dea vina pe băiat

Pe 9 august a avut loc a patra ședință pe omorul lui Mihaiță, băiatul de 14 ani accidentat mortal la Boldurești. De această dată, apărarea primarului Nicanor Ciochină, care a lovit copilul cu mașina pe contrasens, a încercat să dea vina pe minor, menționând că acesta „ar mai avea tentative de suicid”. „Copilul meu nu este sinucigaș”, a notat după ședință Raisa Beșliu, mama lui Mihai, răvășită de durere, scrie UNIMEDIA.
„Aberații care trebuie excluse”, a declarat după ședință Dorin Podlisnic, șocat de poziția apărării inculpatului.
„Copilul a fost lovit pe contrasens, pe banda opusă de deplasare a mijlocului de transport, dacă mașina își continua deplasarea regulamentar, copilul nu era să fie lovit. Dacă avea de gând să se arunce în fața automobilului, eu nu cred că băiatul avea să presupună că șoferul avea să-și schimbe banda”, a mai adăugat avocatul familiei îndurerate.
@dorin.podlisnic #moldova🇲🇩 #chisinau #chisinaumoldova🇲🇩 #moldova #justitie #tragedia #volan #deces #politia #judecata #accident #family #familie
La rândul său, Raisa Beșliu, mama lui Mihai spune că avocații lui Nicanor Ciochină a încercat să arate o listă cu martori falși și au încerat să-i ponegrească fiul, care a fost lovit mortal de primar.
„Fiul meu nu a avut niciodată asemenea tentative (n.r. de sinucidere). Ne-am străduit să-i oferim o copilărie fericită, să nu-i lipsească mai nimic și să-i facem viața cât mai frumoasă”, a menționat femeia.
@dorin.podlisnic #moldova🇲🇩 #chisinau #chisinaumoldova🇲🇩 #moldova #justitie #tragedia #volan #deces #politia #judecata #accident #family #familie
Primarul de la Boldurești, Nicanor Ciochină, care în luna februarie a lovit mortal un adolescent de 14 ani și a fugit de la locul accidentului, rămâne în arest pentru încă 30 de zile. Magistrații de la judecătoria din sectorul Buiucani au dat curs demersului depus de procurori. Pe data de 17 urma să aibă loc prima ședință de judecată în acest dosar, însă aceasta a fost amânată la solicitarea avocatului primarului, care de altfel a venit în instanță.
Mihai, care avea 14 ani, a fost lovit mortal la Nisporeni, pe 19 februarie. Șoferul a fugit de la locul accidentului și a fost reținut a doua zi după impact. Acesta s-a dovedit a fi primarul localității Boldurești. Oamenii legii au menționat că bărbatul se afla cu mașina de serviciu.
Mama băiatului a publicat un mesaj, după ce a fost reținut primarul localității Boldurești. „Ucigașule”, a scris femeia.
Anterior, mama lui Mihai a publicat un mesaj plin de durere pe rețelele de socializare. Aceasta a rugat oamenii să o ajute să găsească șoferul vinovat de tragedie: „Vă rog, dacă cineva a văzut ceva sau știe ceva spune-ți, să răspundă pentru ce a făcut. Băiețelul nu mi-l va aduce înapoi, dar vreau ca cel vinovat să răspundă pentru fapta lui”.
La 21 februarie, oamenii legii au mai identificat un suspect pe cazul tragic de la Boldurești, complice al șoferului care a provocat accidentul. Acesta l-ar fi ajutat pe edil să ascundă urmele crimei. Totodată, Procuratura Generală a venit cu o actualizare și anunțat că acesta a fost reținut.
Unele surse au susținut că edilul ar fi fost ajutat să ascundă urmele crimei de un procuror. În acest context, Consiliul Superior al Procurorilor a anunțat că s-a autosesizat și a precizat că „orice om trebuie considerat nevinovat până la probarea culpabilității sale”.
Pe 22 februarie, procurorii PCCOCS au depus demers de aplicare a arestului preventiv pentru 30 de zile în privința primarului care ar fi provocat accidentul.
Primarul de Boldurești ar fi fost beat în momentul impactului. Despre aceasta au declarat rudele victimei. „Era și soția în mașină, ei veneau cinstiți de la o zi de naștere din Nisporeni”, a spus bunica băiatului ucis.
Iar amicul lui Mihai a relatat că în seara tragediei ei veneau, împreună, de la alergat: „Am vrut să-l feresc. N-am apucat”.
Totodată, mama lui Mihai a relatat că „soția primarului de Boldurești a fost profesoara lui Mihai”. Potrivit martorilor, prima s-ar fi aflat în mașină, la momentul producerii tragicului accident. „M-a sunat prietenul lui Mihai și mi-a spus să sun la salvare, că pe fiul meu l-a lovit o mașină – îi curge sânge din urechi, din gură și din nas. Ambulanța a venit foarte greu, într-o oră și jumătate”, a relatat mama copilului, sfâșiată de durere.
La 23 februarie, Mihai a fost petrecut pe ultimul drum.
În aceeași zi, Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale a anunțat că stomatologul reținut pentru că l-a ajutat pe primarul de Boldurești să ascundă urmele accidentului în care a decedat Mihai va fi cercetat în libertate.
Totodată, primarul de Boldurești a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Suspectul nu a mers la ședința de judecată de la Judecătoria Ciocana. Acesta a scris cerere pentru ca demersul să fie examinat în lipsa lui, invocând probleme de sănătate. „Clientul meu nu a refuat. Dumnealui acum se află într-o stare de sănătate foarte precară”, a declarat avocatul său.
La începutul lunii martie, o înregistrare cu apelul la 112 al mamei lui Mihai, lovit mortal de primarul de Boldurești, a fost făcută public pe o rețea de socializare. Din secvența discuției se aude cum mama băiatului imploră echipajul de pe ambulanță să vină mai repede.
Acum, mama lui Mihai se teme că suspectul va scăpa basma curată, pentru că „are mulți bani și multă putere”. Femeia a relatat că a găsit martori care l-au văzut pe edil urcând la volan în stare de ebrietate avansată, în seara cu pricina, cu puțin timp înainte de a se produce tragedia. Aceasta spune că nu-l poate ierta pe primar, pentru că nu s-a oprit să-i acorde primul ajutor fiului său, care avea șanse la viață.
Inspectoratul General al Poliției a demarat o anchetă de serviciu în urma accidentului din Boldurești, unde Mihai, un băiat de 14 ani, a fost lovit mortal de primarul localității, pentru a elucida acțiunile/inacțiunile angajaților din subdiviziunile implicate la descoperirea infracțiunii. În rezultatul acesteia, 5 polițiști de la IP Nisporeni au fost sancționați.
Primarul de Boldurești, care l-ar fi lovit mortal cu mașina de serviciu pe Mihai, un copil de14 ani, la Nisporeni, apoi ar fi fugit de la fața locului și ar fi încercat să ascundă urmele crimei, nu a făcut nicio declarație publică privind vina sau nevinovăția sa. Din 19 februarie, când a murit adolescentul, și până pe 12 mai, acesta nu a transmis niciun mesaj familiei îndurerate.
Primarul satului Boldurești, Nicanor Ciochină, suspectat că l-a ucis cu mașina pe Mihai, un copil din aceeași localitate, apoi a fugit de la fața locului, a fost adus pe data de 17 iunie în fața magistraților, la prima ședință de judecată pe dosar.