Crimă teribilă la Căușeni: O femeie i-a tăiat gâtul copilului său de 5 ani, cu un cuțit, apoi a încercat să se sinucidă

Caz ieșit din comun la Căușeni. O mamă și-a omorât copilul de cinci anișori, după ce i-a tăiat gâtul cu un cuțit de bucătărie. Ulterior, aceasta a încercat să se sinucidă. Potrivit Studio-L, cazul a fost descoperit în dimineața zilei de 16 septembrie, scrie UNIMEDIA.
Potrivit sursei, după ce și-a omorât copilul, femeia a vrut să se sinucidă sub aceeași metodă.
Astfel, la fața locului s-au îndreptat mai multe echipaje printre care și medicii de pe ambulanță care au constatat decesul copilului și au transportat femeia la spitalul raional.
Aceasta a fost internată la terapia intensivă și supusă unei intervenții chirurgicale după care a fost transportată la un spital din capitală.
Potrivit oamenilor legii pe acest caz a fost deschis dosar penal, iar dacă va fi găsită vinovată femeia riscă 20 de ani de închisoare sau detenție pe viață.