Presa română: O moldoveancă a fost ucisă în atacul terorist din Tel Aviv

 Presa română: O moldoveancă a fost ucisă în atacul terorist din Tel Aviv
0Shares

Ultimul bilanţ al atentatului de marţi într-o staţie de tramvai din Tel Aviv indică şapte morţi şi 16 răniţi, potrivit poliţiei israeliene. Identitatea persoanelor ucise a fost dezvăluită parţial de autorităţile israeliene, dar şi de presa locală. Printre victime se numără inclusiv o moldoveacă pe nume Nadia, aflată în Israel de 18 ani, scrie observatornews.ro.

Atacul a avut loc în staţia de tramvai Sderot-Ierusalim din cartierul Jaffa. Potrivit poliţiei, doi indivizi înarmaţi au deschis focul încă în timp ce se aflau în tramvai şi au continuat şi după ce au ieşit, pe bulevardul Ierusalim. Atentatul, care nu fusese revendicat miercuri dimineaţă, a avut loc la începutul serii de marţi, în jurul orei 19:00 (16:00 GMT), cu puţin timp înainte ca Iranul să lanseze un atac direct asupra Israelului, trăgând aproximativ 200 de rachete spre regiunea Tel Aviv.

Printre victime se regăsește și Nadia Sokolenco, în vârstă de 40 de ani, care imigrase în Israel din Republica Moldova cu 18 ani în urmă. A lăsat în urmă un soţ şi o fiică de doar 6 ani. Lucra ca manager de birou la o firmă high-tech, după ce în trecut fusese stilist. Un prieten apropiat a descris-o pentru presa locală drept „încarnarea dragostei de viaţă, a luminii şi a optimismului cosmic”.

Potrivit poliţiei, unul dintre agresori era înarmat cu o puşcă, iar celălalt avea un cuţit. Aceştia au fost identificaţi ulterior drept Muhammad Khalef Saher Rajab şi Hassan Muhammad Hassan Tamimi. Niciunul dintre ei nu avea permis de şedere în Israel.

0Shares

Aura Mereuta

https://shok.md