(FOTO) Theo Rose și Anghel Damian s-au căsătorit în secret: Ce a dezvăluit artista despre eveniment

 (FOTO) Theo Rose și Anghel Damian s-au căsătorit în secret: Ce a dezvăluit artista despre eveniment
0Shares

Theo Rose și Anghel Damian s-au căsătorit în mare secret. Nunta celor doi îndrăgostiți a avut loc în urmă cu trei săptămâni, însă nimeni nu a știut până la acest moment. Viva.ro a scris detalii despre marele eveniment din viața artistei și a partenerului ei de viață.

Anghel Damian și Theo Rose s-au cunoscut când artista s-a dus la casting pentru serialul „Clanul”. Între cei doi a fost dragoste la prima vedere, iar la doar câteva luni de când au oficializat relația s-a aflat și că ei urmează să devină părinți pentru prima dată.

Acum, însă, regizorul de film și cântăreața s-au căsătorit în secret. Cei doi și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu și au spus marele „da”, fiind înconjurați de cei mai importanți oameni din viața lor.

Theo Rose și Anghel Damian s-au căsătorit în mare secret

Посмотреть эту публикацию в Instagram

Публикация от THEO ROSE (@theorose.official)

Theo Rose a făcut o dezvăluire surprinzătoare despre viața sa personală, anunțând că s-a căsătorit în secret cu regizorul Anghel Damian. Ceremonia, care a avut loc în urmă cu trei săptămâni, a fost una intimă, în prezența familiei și a nașilor.

Artista a descris marele eveniment din viața ei ca fiind „cea mai frumoasă nuntă’ la care a participat vreodată. Cei doi au ținut totul secret până acum, deoarece și-au dorit să se bucure în liniște de acest moment unic din viața lor.

„El e cu mult peste bărbații de vârsta lui, pe care i-am întâlnit până acum. Ne-am căsătorit. A fost într-o duminică, ne-am luat nașii, părinții și frații, atât. Ne-am cununat la primărie și la biserică, a fost cea mai frumoasă nuntă la care am participat vreodată în viața mea. A fost foarte emoționant. Eu cânt foarte mult în ultima vreme, nu mai am energie și pentru petrecerea mea, așa că a fost ca un grătar în familie. A fost acum 3 săptămâni’, a spus cântăreața.

Artista și regizorul se pregătesc să meargă în luna de miere

După nuntă, Anghel Damian și Theo Rose se pregătesc să meargă în luna de miere. Cei doi soți îl vor lua și pe fiul lor, Sasha Ioan, în vacanță. Artista spune că, cel mai probabil, luna de miere va avea loc în luna ianuarie a anului 2025.

„Iar luna de miere va fi în ianuarie, probabil. Dar oricum, fără copil, nu plec. Vreau neapărat să fie copilul meu cu mine în vacanță. Acum a început să fie și mai atașat de mine. Nu e disperare, nu are nicio problemă să stea cu mama, sau cu bona, dar atunci când mă vede, e bucuria aia din ochii lui, ceva extraordinar.

El vrea cu mine să doarmă, nu cu altcineva, e o satisfacție pe care nu o pot explica. Știam că sunt în stare de această iubire maternă, atât de mare. Îmi doresc și mai mult și mai bine. Am și un copil minunat, e un copil bun’, a mai adăugat ea.

0Shares

Aura Mereuta

https://shok.md