(VIDEO) Irina Vlah și colegii săi dezvăluie o rețetă pascală specială cu miel: „Un adevărat festin”
(VIDEO) Iuliana Beregoi rupe tăcerea și spune de ce a plâns în hohote, recent, în story: „Îmi era rușine să spun cauza”

Recent, interpreta Iuliana Beregoi s-a afișat pe rețele plângând în hohote. Totuși, acesta nu a spus cauza. În cadrul ediției „Tinerii care împing Moldva înainte”, artista ne-a dezvăluit că motivul a fost că și-a vândut mașina, un Porsche Macan, scrie UNIMEDIA.
„Am plâns fiindcă mi-am vândut mașina. Toată lumea s-a panicat. La un moment dat, îmi era rușine să mai zic motivul. Lumea a luat lucrurile în serios. Eu sunt o persoană foarte sentimentală. Am avut prima mașină, Macan-ul. L-am vândut cu vreo două luni în urmă și m-am emoționat foarte mult. E o mașină de care m-am atașat foarte multe. Avea foarte multă energie, bârfe, plânsete, râsete, călători, oameni și tot așa mai departe”, a mărturisit Iuliana.
Interpreta a mai menționat că și-a vândut mașina, deoarece își dorește să își cumpere alta nouă.
Iuliana Beregoi, una dintre cele mai cunoscute și apreciate artiste și-a îngrijorat fanii după ce s-a postat pe rețelele de socializare plângând în hohote.