Ministerul Sănătății despre cazul șocant din Drochia, unde o femeie însărcinată a decedat la domiciliu: Fiul său a anunțat medicul de familie că mama și-a pierdut cunoștința și a căzut
Ministerul Sănătății a venit cu mai multe detalii pe cazul tragic din localitatea Hăsnășenii Mari, raionul Drochia, unde o femeie însărcinată, în vârstă de 37 de ani, a decedat la domiciliu. „Fiul femeii a anunțat medicul de familie, după ce mama, în prezența lui, și-a pierdut cunoștința și a căzut. Concomitent, a fost solicitată ambulanța”, menționează responsabilii, scrie UNIMEDIA.
„Cu referire la cazul de deces al femeii gravide, în vârstă de 37 de ani, din raionul Drochia, Ministerul Sănătății informează:
Astăzi, 3 februarie, în jurul orei 12:00, fiul femeii a anunțat medicul de familie, după ce mama, în prezența lui, și-a pierdut cunoștința și a căzut. Concomitent, a fost solicitată ambulanța.
Gravida avea 34 de săptămâni de sarcină și se afla la evidență la o clinică privată din municipiul Chișinău. Ultima vizită de monitorizare a sarcinii a avut loc pe 28 ianuarie.
Medicul de familie a ajuns la domiciliul pacientei peste 6 minute. Femeia nu prezenta semne de viață.
Concomitent, la fața locului s-au deplasat două echipe de ambulanță, care imediat au început manevrele de resuscitare. Din nefericire, pacienta nu a putut fi salvată.
Menționăm că a fost alertată Poliția, iar expertiza medico-legală va fi efectuată la Centrul de Medicină Legală din Chișinău”, menționează responsabilii de la Ministerul Sănătății.
O femeie însărcinată a decedat acasă până la sosirea medicilor. Potrivit poliției, cazul a fost înregistrat astăzi la ora 13:50.