(VIDEO) „Mi-au omorât fata și au aruncat-o de la etaj”. O femeie din Bălți dezvăluie circumstanțele suspecte în care a decedat fiica sa de 22 de ani: Nu o cred nici pe anchetatoare

O femeie din Bălți își plânge fiica decedată în toamna anului 2024, care ar fi căzut din neatenție de la etaj, și cere Poliției să ancheteze cazul, suspectând că cineva i-ar fi ucis copila, apoi a aruncat-o în gol. Într-un interviu cu Adrian Prodan, Vera, mama Sandrinei, fata de 22 de ani, care a murit la 10 noiembrie, dezvăluie detalii care o fac să creadă că alte persoane au provocat decesul fiicei sale: „Au aruncat-o, pentru că atunci când au găsit-o jos, nu era gram de sânge. Aici e scris negru pe alb: copila mea a fost omorâtă, apoi aruncată”, scrie UNIMEDIA.
Vera Jachin nu-și poate reveni de mai bine de trei luni. Fiica acesteia a murit la 10 noiembrie 2024, în condiții suspecte.
„De vreo două săptămâni aveam o stare ca după înmormântare, nu știam ce e cu mine, dar nu am presimțit că va muri”
„Pe 10 noiembrie s-a întâmplat o nenorocire în familia noastră. Noi de dimineață ne-am trezit, ne-am dus la biserică, eu, soțul și fetița mai mică, în toată duminica ne duceam. Când am revenit, am văzut-o pe Sandrina că s-a dus la baie, apoi a mers la ea în cameră, a îmbrăcat un hălățel alb și mă uitam la ea din spate și m-am gândit: „Doamne, ce fiică frumoasă am eu”. Eu am mers la bucătărie, am început să încălzesc mâncarea, iar ea s-a îmbrăcat. Am întrebat-o dacă pleacă undeva și a spus că da, va pleca. I-am zis: „Hai rămâi acasă, azi e duminică, să stăm cu familia”. Ea mi-a spus: „Mama, tu dacă vrei, hrănește-o pe Miruța și pe Oleșca ( așa îi zice soțului meu de al doilea), iar tu nu mânca, așteaptă-mă, că vin repede”. M-a sărutat pe buze și mi-a zis: „Mami, te iubesc nespus de mult”. Am cuprins-o și eu. M-am dus din urma ei în cameră, nu știu de ce am mers după ea, nu aveam nicio presimțire. Dar de vreo două săptămâni aveam o dispoziție o stare ca după înmormântare. Era trist, nu știam ce e cu mine”, a relatat Vera, îndurerată.
„Sandrinei îi era frică de ceva. Am întrebat-o ce are pe suflet, dar mi-a zis că totul e bine: Nu vezi că sunt fericită?”
Femeia spune că în ultima perioadă, observa că fiica sa avea o frică, dar nu voia să-și deschidă sufletul. Tânăra plecase cu iubitul său să trăiască aparte, cu chirie, dar peste un timp, s-au certat și ea a revenit acasă: „Sandrinei îi era frică de ceva. Ei au plătit apartamentul pe 3 luni înainte, dar tot stăteau aici, în apartamentul ceva. Apoi a izbucnit o ceartă, Artur, iubitul ei a plecat la alt apartament și ea a revenit acasă. Am certat-o, i-am spus că nu poți să te joci cu sentimentele cuiva. Apoi am întrebat-o ce are pe suflet, dar mi-a zis că totul e bine: „Nu mă vezi că sunt fericită?””.
„Am curpins-o și am binecuvântat-o. Mi-a spus: Mama, crede-mă, vin repede”
În ziua tragediei, tânăra era așteptată afară, de un vecin mai mic decât ea: „Nu mi-a zis unde se duce, dar eu am întrebat-o dacă merge cu Artur și mi-a spus că nu. Am curpins-o, am binecuvântat-o și i-am spus să aibă grijă cu cine se leagă. Era ascultătoare, pe mine mă asculta tot timpul, pe soțul meu, practic ea mi-a crescut fetița mai mică. Mi-a spus: „Mama, crede-mă, vin repede”. A ieșit din casă pe la 14:30. Apoi vecinul cu care a ieșit afară mi-a spus că a petrecut-o la troleibuz, dar am aflat de la Poliție că s-a dus cu taxi”.
„Am sunat-o de mai multe ori, dar îmi întrerupea, credeam că e cu Artur și nu ar fi bine să o deranjez”
Femeia a început să se îngrijoreze că fiica sa nu revine acasă și a apelat-o la telefon, de mai multe ori, dar așa și nu i-a răspuns nimeni: „Pe la 19:00 am început să o sun, dar nu răspundea, îmi întrerupea, credeam că e cu Artur și nu ar fi bine să o deranjez atâta. Ultima oară am sunat-o la 00:00, dar nu răspundea nimeni, am crezut că ei dorm. Dimineața la 7:00 am trezit fetița să o pregătesc de școală. Luni la 7:00 am sunat-o, nu a răspuns, apoi la 7:16 i-am scris mesaj: „Sandrina, draga mamei, unde ești? Vino acasă, trebuie să mergi la colegiu. Te rog frumos, nu mă întrista”. Nu mi-a răspuns”.
„Mă apucase o isterie, dar ca mamă nu am avut nicio presimțire că fiica mea va muri sau că deja e moartă”
Abia luni, Vera a aflat că fiica sa a decedat: „Am aflat de la Artur. Dimineața mă simțeam epuizată, i-am spus soțului că mă pun în pat. Artur a venit la noi acasă, eu adormisem, m-am trezit de la lătratul cățelușului. L-am întrebat pe soț cine e, mi-a spus că e Artur și mi-a închis ușa la dormitor. Mi-a părut straniu, i-am strigat de câteva ori salut, el nu mi-a răspuns și a început să mi se zbată inima. Am ieșit, nu era nimeni în casă, am privit peste geam, Artur stătea pe scaun afară, zgribulit, i-a dat telefonul soțului, el s-a uitat în el și s-a schimbat la față. Am înțeles că ceva s-a întâmplat, am început să bat tare cu palma în geam, apoi am deschis ușa la apartament și am început să urlu: „Veniți în casă”. Mă apucase o isterie, dar ca mamă nu am avut nicio presimțire că fiica mea va muri sau că deja e moartă.
„Soțul m-a cuprins și mi-a spus: Fii tare, Sandrina nu mai este”
„Ei au intrat în casă și l-am apucat pe Artur de scurtă, îmi părea că au făcut accident și are un picior și o mână frântă. Soțul m-a cuprins și mi-a spus: „Fii tare, Sandrina nu mai este”. Nu credeam. Lui Artur i-a spus vecinul nostru, Denis, căruia i-a scris pe internet fratele prietenei fiicei mele, Valea. El era peste hotare, dar l-ar fi anunțat soția fratelui său. Am toată conversația, în ea scrie că fata mea a zburat de la etajul 8. Iar anchetatoarea spune că fetița mea a căzut dintre etajele 7 și 8, ar fi fost beată și ar fi mers să fumeze”, relatează femeia.
„Anchetatoarea mi-a mai spus că la ora 7:00 i-a tăiat fiicei mele decedate unghiile”
Vera a primit un mesaj de la anchetatoare, să se prezinte la Poliție: „A scos din safeu o brichetă, țigara ei electronică, de la care ne certam des, doi lei, cheile de la apartament și două telefoane. Am cerut voie să pun mâna, am aprins un telefon, era al fiicei și altul nu se aprindea, dar era spart tot, acela nu era al copilului meu. Mi-a arătat pozele, în care fiica mea era cu telefonul în mână, gluga pe cap, ochiul umflat, un picior sub ea. Anchetatoarea mi-a mai spus că la ora 7:00 i-a tăiat fiicei mele unghiile, ca eu să știu”.
„Am zis că vreau să-mi văd copilul, poate nu e copilul meu, dar la morgă nu mi s-a dat voie”
La morgă nu i s-a permis să intre nici ei, nici soțului: „Ca atare, te cheamă să-ți arate cadavrul. Am zis: „Vreau să-mi văd copilul, poate nu e copilul meu, poate lucrurile sale au fost la altcineva și poate ea e în altă parte”. Nu mi s-a dat voie. Mă gândeam că poate din motiv să nu mă țicnesc la cap, ca mamă, soțului tot nu i-au dat voie, nici pastorului, care a mers cu noi. Medicul expert a zic că a primit ordonanță să nu ne dea voie, că m-aș atinge de ceva. Acum, după ce am primit expertiza legală, eu cred că ei au ascuns ceva. Dacă cineva cade, avem instinctul autoapărării, vrei să te agăți de ceva. Nu cred că s-a întors cu spatele în gol să fumeze și să se ducă cu capul în jos”.
„La 16:15 se vede în video cum ei cheamă ascensorul, Valentina, fratele ei și Sandrina mea, care nu era beată”
„Anchetatoarea mi-a spus că s-au dus la o zi de naștere, la etajul 1. Un vecin de la etajul 9 le-a văzut stând afară vesele, Sandrina cu Valea, în timp ce el pleca la magazin. Când a revenit, ele deja nu erau. Apoi Valea a spus Poliției că ele s-au ridicat la etajul 8, unde Sandrina s-a jucat cu copilul fratelui ei. Apoi au coborât și au mers la ziua de naștere, apoi este video la 16:15, în care se vede cum ei cheamă ascensorul, Valentina, fratele ei și Sandrina mea. Fata ceea era foarte beată, se vede în video, fratele ei nu era beat, nici Sandrina, ea nu putea bea tărie. În acest moment, Valentina a sărit la ea, la care Sandrina îi răspunde: „Valea, liniștește-te, ce crezi că ești cea mai tare, buricul pământului?” La ce etaj au coborât nu se știe sigur”.
„Este cameră la etajul 9, până acum a lucrat, în seara aia nu a lucrat. E pusă la un perete unde ușa e la anchetatoare”
Vera a rămas cu multe semne de întrebare după moartea fiicei sale: „Este cameră la etajul 9 și ce e interesant că până acum a lucrat, în seara aia nu a lucrat camera. E pusă la un perete unde ușa e la anchetatoare, camera putea prinde și etajul 9, și 8, și 7. Anchetatoarea mi-a spus că un vecin pus camera, dar nu cred, e un om simplu. Eu am crezut-o inițial, am căzut în genunchi în fața ei: „Te rog ca mamă pe mamă, ca femeie pe femeie, ca lucrător, anchetator, te rog, descoperă, aici este ceva la mijloc. Acea cameră putea surprinde momentul, când am mers din nou la anchetatoare, ea mi-a arătat secvențe cum copilași umblau cu colinda și unul din ei s-ar fi rezemat fix ca fiica mea. Unde e garanția că nu au filmat asta special? Nu mai cred”.
„S-a auzit un răcnet, nu era vocea copilului meu, apoi s-a auzit Valea strigând: Ce ați făcut voi?”
„Ei au ieșit la etajul 8 și timp de 19-20 minute ea zboară jos. În acel timp s-a auzit un răcnet, am spus că nu e vocea copilului meu, era o voce de femeie, apoi se aude Valea strigând niște cuvinte urâte și la sfârșit zice în rusă: „Ce ați făcut voi?” Anchetatoarea mi-a arătat video cum fiica mea zboară, nu se apucă de nimic, cade ca un trup, ca un sac alb. Îi spun că e fără geacă, pentru că a căzut în alb. Întreb, unde atunci e scurta la copil în video, iar ea îmi răspunde: „Aici e filmare rapidă și tu nu ai observat”. În fotografie unde era jos deja era cu scurtă. Nu știu cum a apărut scurta.
„Ne-au spus că expertiza de la Chișinău lucrează asupra cadavrului. Nu a lucrat Chișinăul, eu am aflat”
Alte suspiciuni au apărut când Vera urma să ia cadavrul fiicei sale acasă, de la morgă: „Miercuri ne-au sunat să venim să o luăm. Soțul a găsit mașină, iar când deja era în drum spre morgă, ne sună domnul Laurențiu și ne spune: „Întorceți-vă înapoi, nu vă dăm cadavrul, a venit expertiza de la Chișinău și lucrează asupra cadavrului”. Nu a lucrat Chișinăul, eu am aflat, al fost la Korolenko și nu a venit nimeni de la ei atunci”.
„Ea a zis că fiica mea a ieșit să fumeze, s-a rezemat de balustradă și a căzut în gol”
Anchetatoarea i-a spus Verei ceea ce a declarat Valea, prietena Sandrinei: „Ea a zis că fiica mea a ieșit să fumeze, s-a așezat pe fund. Am întrebat, dacă a fost la etajul 1 ziua de naștere, iar Valea a spus că a vrut să-i facă cunoștință cu bunica sa. Anchetatoarea mi-a spus că a fost moarte din neatenție”.
„Se spune că avea în sânge 3,25 alcoolemia. Era cu gâtul rupt, în cap și piept contuzii, tot trupul zgâriat, dinți, măsele în gură nu avea”
Vera a arătat și blocul în care s-a produs tragedia: „Nu m-a anunțat nimeni pe 10 noiembrie, ci abia a doua zi. Eu nu cred că ea a căzut de la înălțime, dacă avea în sânge 3,25 alcoolemia. Ca să coboare un etaj să se rezeme de scară să fumeze, când ea era cu gâtul rupt, în cap și piept Doamne ferește câte contuzii, tot trupul zgâriat, dinți, măsele în gură nu avea, unde sunt? Ochiul posibil nici nu l-a avut. Plus la asta, la 16:16 minute urcă în ascensor și peste 19 minute cade. Dacă a căzut, pentru că nu cred nici asta, un om când cade, toate organele îi explodează înăuntru, la ea era totul întreg. Unde e discul cu toate video-urile de la ora 14:00, cu toți care au intrat și au ieșit, cine sunt persoanele necunoscute care au intrat, la cine au intrat?”
„Fetița mea a luptat pentru viață. De ce i s-au tăiat unghiile la 7:00, de ce au ținut-o 4 zile în morgă, de ce nu m-a anunțat Poliția?”
„Posibil de copila mea și-au bătut joc, fetița mea a luptat pentru viață. În caz contrar, de ce i s-au tăiat unghiile la 7:00, de ce au ținut-o aproape 4 zile în morgă, de ce nu m-a anunțat Poliția? Au zis că sunt peste graniță. Cum dacă Valea cu o zi înainte a fost în casa mea și m-a văzut? Și a doua zi după tragedie, fata asta se distrează, se plimbă cu taxi, de parcă nici nu a fost nimic”, spune femeia.
Pe cazul dat nu a fost pornită o cauză penală, dar mama tinerei decedate spune că va merge până în pânzele albe pentru a afla cum și-a găsit sfârșitul fiica sa.
La 11 noiembrie 2024, Poliția anunța că o tânără de 23 de ani a decedat, după ce a căzut în gol de la etajul 7 al unui bloc de locuit din Bălți. Potrivit oamenilor legii, acesta se afla în ospeție, unde consumase alcool.
„Pe data de 10 noiembrie, la orele 16:47 în adresa Serviciului de gardă al Inspectoratului de Poliție Bălți a parvenit apelul 112 de la o doamnă care a comunicat că pe strada Bulgară 27 din municipiul Bălți, este o persoană căzută la sol de la etaj, în stare inconștientă.
Apelul dat a fost înregistrat, iar la fața locului a fost trimisă imediat echipa EPRO din cadrul Inspectoratului de Poliție Bălți.
La sosirea echipei la fața locului, angajații de poliție au depistat cadavrul unei persoane de gen feminin la sol, ulterior persoana a fost indentificată, o tânără de 23 de ani din orașul Fălești.
Totodată, a fost stabilit că la data de 10 noiembrie, tânăra se afla în ospeție la o cunoscută, ulterior a urcat la etajul 7 scara 2, fiind în stare avansată de ebrietate și din propria neatenție a căzut jos de la etajul 7.
Oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele acestei tragedii”, a comunicat, atunci, pentru UNIMEDIA, ofițera de presă a Inspectoratului de Poliție din Bălți, Jana Molceanov.