Femeia din Cimișlia, dispărută de 3 săptămâni, a fost găsită: Ce spune Poliția
„Lumină lină spre stele”. Scriitoarea și poeta Galina Furdui a decedat la 79 de ani: O voce puternică a literaturii și culturii din Republica Moldova

Scriitoarea și poeta Galina Furdui s-a stins din viață pe 6 martie, la 79 de ani. Anunțul trist a fost făcut de colegii de breaslă pe rețele. „O voce puternică a literaturii și culturii din Republica Moldova”, se arată într-un mesaj pe rețele, scrie UNIMEDIA.
„Pe 6 martie 2025, a plecat dintre noi scriitoarea, poeta, publicista, omul de înaltă demnitate, credință, sensibilitate și cultură Galina Furdui…
Galina Furdui s-a născut la 21 iunie 1946, în satul Vărăncău, raionul Soroca. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moldova, specializarea limba și literatura română (1969). Și-a început activitatea în calitate de redactor literar la Compania de Stat „Teleradio Moldova” (1968). A fost profesoară de literatura română la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău (1997). A dirijat activitatea a două cenacluri literare: „Ars poetica” (Liceul Teoretic „Nicolae Iorga”) și „Ispita cuvântului” (Școala Nr. 57 din Chișinău). A fost redactor-șef al revistei „Univers-Om” și realizatoarea emisiunii muzical-literare „Ars longa” la Radio Moldova.
A debutat literar în anul 1963, în săptămânalul „Cultura Moldovei”, continuând să publice în „Cultura”, revistele „Nistru” și „Femeia Moldovei”. A publicat grupaje de versuri în culegerea colectivă „Dintre sute de catarge” (1977, 1984). Editorial a debutat cu volumul de versuri „Omul către om” (1987), urmat de cărțile ”Întoarcere în Marele Volum” (rondeluri, 1998), ”În cercuri de Apel” (2000), ”Între umbre și stele” (2011) , „Chemați sunt toți” (2015), „Răbdarea văzduhului/La patience de l´air” (2015), „Monolog pentru Maica Maria” (2016), „Candela iubirii” (2016), „Anneau en fl ammes/ Inel de flăcări” (2017), „Cămașa cauzală”, „Galina Furdui și armonia astrelor” (2017), „Pe cărarea inimii” (2017), „Omule, viața ta”, „Șoapta vântului albastru” (2018), ”În leagănul viselor” (2024) ș.a. A semnat și numeroase versuri pentru copii: „Ieri plus mâine”, „Plus o floare”, „Mărgelușe calde”, „Vorbește semnul”, „Contactul cu lumina” și multe altele.
Galina Furdui este autoarea versurilor la sute de lucrări vocale academice, cântece de muzică populară și ușoară, romanțe etc. E creatorul ce-și cunoaște perfect meseria, susțin toți compozitorii și interpreții care au colaborat cu distinsa scriitoare. Piesele pe versurile Galinei Furdui îi antrenează captivant chiar și pe cei mai exigenți ascultători. Aceasta grație simbiozei sens și profunzime, a corelației excelente a melodiei cu poezia, lucrare care, în rezultatul unei interpretări măiestrite, devine o adevărată operă de artă.
Galina Furdui a prefațat și a semnat recenzii la numeroase apariții editoriale, a susținut rubrici permanente în presă. A tradus versuri din creația scriitorilor mai multor popoare. Versurile poetei a fost traduse și cunoscute dincolo de hotarele Republicii Moldova.
Galina Furdui a fost membră a mai multor uniuni de creație, și anume Uniunea Scriitorilor din Moldova, Uniunea Scriitorilor din România, Uniunea Jurnaliștilor din Moldova, Uniunea Oamenilor de Teatru din Moldova, Uniunea Muzicienilor din Moldova.
Galina Furdui este deținătoarea mai multor premii de prestigiu, obținute în cadrul numeroaselor concursuri și festivaluri de poezie și muzică naționale și internaționale, printre care festivalurile-concurs de romanțe „Crizantema de Argint” (Republica Moldova) și „Crizantema de Aur” (România). Deține Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova, Diploma de mențiune la ediția a III-a a Salonului Internațional de Carte pentru Copii, Premiul „Opera Omnia” pentru întreaga creație pe tărâmul literar și cel muzical, oferit de Uniunea Internațională a Oamenilor de Creație (2018) și multe altele.
Galina Furdui a fost distinsă cu Medalia ”Meritul Civic” (2008) și cu titlul onorific ”Maestru în Artă” (2015).
În primăvara acestui an se împlinesc 31 de ani de când destinul și Voia Celui de Sus ne-a întâlnit la Radio Moldova. Împreună am realizat zeci de cântece pentru copii, adolescenți și tineri interpreți, o parte dintre ele intrând în Culegerea ”În leagănul viselor”. Mai aveam multe planuri și proiecte de creație, dar iată că ne-a părăsit…
Dumnezeu s-o odihneasă în pace și liniște, iar noi să ne amintim de ea, să-i promovăm și să-i valorificăm vasta și complexa creație literar-artistică… Lumină lină…”, se arată într-un mesaj pe rețele.