(VIDEO) Noua ministră a Economiei, Doina Nistor, a depus jurământul de învestire în funcție. Recean: Moldova trece la o nouă etapă

Noua ministră a Economiei, Doina Nistor, desemnată de premierul Dorin Recean și propusă președintei Maia Sandu, a depus, în această dimineață, jurământul de învestire în funcție. Șefa statului i-a urat bun venit în echipa guvernamentală: „Vă mulțumim pentru că ați acceptat această provocare, creșterea economică, dezvoltarea economică este tare importantă, inclusiv pentru ca să consolidăm democrația”, scrie UNIMEDIA.
„Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea propășirii R. Moldova, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a Moldovei”, a declarat Doina Nistor.
Președinta Maia Sandu i-a urat bun venit în echipa guvernamentală: „Doamna viceprim-ministră, bine ați venit în echipă. Vă mulțumim pentru că ați acceptat această provocare, creșterea economică, dezvoltarea economică este tare importantă, inclusiv pentru ca să consolidăm democrația. Una fără alta nu poate să existe. R. Moldova trece printr-o perioadă complicată. Economia noastră este afectată de războiul din vecinătate. De aceea, e nevoie de eforturi duble pentru ca să creștem competitivitatea agenților economici, pentru a reuși să atragem investiții și pentru ca să punem bazele unei economii durabile”.
„Planul de creștere economică susținut de UE anunțat de curând este un program important. Dvs și echipei vă revine sarcina de a implementa acest plan cât mai bine, așa încât să putem să susținem dezvoltarea economică și să putem crește standardele de viață pentru cât mai mulți cetățeni ai RM. Bine ați venit și succese”, a mai adăugat șefa statului.
„Odată cu aprobarea planului de creștere economică, cu finanțarea fără precendent din partea UE, Moldova trece la o nouă etapă, etapa de creștere economică accelerată. Dumitru Alaiba cu echipa a pregătit ingredientele necesare și a construit fundamentul pentru ca această creștere economică să aibă loc și vreau să-i mulțumesc pe această cale. Doama vicepremier, avem sarcina să transformăm creșterea economică îm bunăstare pentru fiecare, locuri de muncă bine plătite și venituri pentru întreprinzători”, a declarat premierul Dorin Recean.
Urmăriți ceremonia pe UNIMEDIA:
Ieri noapte, premierul Dorin Recean a anunțat că a transmis către președinta Maia Sandu propunerea de numire a Doinei Nistor în funcția de ministră a Dezvoltării Economice și Digitalizării.
Dumitru Alaiba și-a dat demisia din funcția de ministru al Economiei. „Astăzi merg la ultima mea ședință de Guvern”, a scris acesta pe rețele, în dimineața zilei de 13 martie 2025.
Premierul Dorin Recean i-a mulțumit public fostului ministru al Economiei, Dumitru Alaiba, pentru că a reușit să „mențină stabilitatea economică” a Republicii Moldova. Totodată, șeful Guvernului a dat de înțeles că Alaiba se va regăsi curând într-o altă funcție.
Dorin Recean „a glumit”, când a spus că Dumitru Alaiba, care a demisionat de la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, va face o pauză de două săptămâni, după care se va regăsi, din nou, în echipa de guvernare. Declarațiile au fost făcute de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, după ședința Executivului din 13 martie 2025.
Demisia lui Dumitru Alaiba de la Ministerul Economiei a umplut spațiul public de potențiale candidaturi care ar putea să-i ia locul. Canalele de telegram au vehiculat mai multe nume, iar printre acestea a fost și președintele Comisiei parlamentare Economie, Buget și Finanțe, deputatul PAS, Radu Marian.