Cauza probabilă a morții Papei Francisc. Vaticanul va face un anunț oficial

 Cauza probabilă a morții Papei Francisc. Vaticanul va face un anunț oficial
0Shares

Papa Francisc a murit, luni dimineață, la ora 8.35 (ora României), iar cauza probabilă a decesului a fost un accident vascular cerebral, potrivit zvonurilor care circulă la Vatican, scrie Corriere della Sera, citat de hotnews.ro.

Potrivit cotidianului italian, un anunț cu privire la cauza decesului Papei Francisc va fi făcut în curând de Vatican.

Decesul Suveranului Pontif a survenit la o zi după ce papa a avut prima sa apariție publică prelungită de când a fost externat, pe 23 martie, după o spitalizare de 38 de zile pentru pneumonie.

Papa avea 88 de ani și suferise de diverse afecțiuni în cei 12 ani de papalitate.

Spre deosebire de mulți predecesori, Papa Francisc nu va fi înmormântat în cripta Bazilicii Sfântul Petru, ci în Bazilica Sfânta Maria Majoră din Roma, așa cum și-a dorit.

-+Sicriul Papei va fi depus în capela reședinței sale începând de luni seara

Ritualul de confirmare a decesului Papei Francisc va avea loc luni seară, la ora locală 21:00 (19:00 GMT), la reședința sa din Casa Santa Marta, în capela căreia va fi depus, transmite EFE, preluată de Agerpres.

Maestrul de ceremonii al Vaticanului, Diego Ravelli, a declarat într-un comunicat că sicriul va fi depus în capela reședinței sale, așa cum a fost stabilit în timpul vieții pontifului, deoarece înainte de Francisc acest lucru avea loc în capela Palatului Apostolic.

Anul trecut, Suveranul Pontif a simplificat riturile funerare în documentul „Ordo Exsequiarum Romani Pontificis” și, printre altele, a stipulat ca trupul său să fie depus în capela reședinței sale în loc de palat și să fie expus credincioșilor într-un sicriu deschis în loc de un catafalc în bazilică.

Moartea sa, la vârsta de 88 de ani și după o convalescență dificilă din cauza problemelor sale respiratorii, marchează începutul protocolului care va reglementa funeraliile sale și, după aceea, în cel mult 20 de zile, convocarea unui conclav pentru alegerea unui succesor.

Luni dimineața, clopotele Bazilicii Sfântului Petru au sunat specific pentru cei adormiți, iar următorul pas va fi ritualul de confirmare a morții sale, care va fi condus de cardinalul american camerlengo Kevin Joseph Farrell în această seară. Trupul său va fi apoi așezat în sicriu și depus în capela de la reședința sa.

Totul se va desfășura în apartamentul papei din Casa Santa Marta, reședința Vaticanului, deoarece, de la alegerea sa în 2013, Francisc a decis să nu locuiască în Palatul Apostolic.

Maestrul de ceremonii i-a invitat pe toți cardinalii, membrii familiei Suveranului Pontif și alte autorități de la Vatican să ia parte la ritual.

0Shares

Aura Mereuta

https://shok.md