(VIDEO) Olga Verbițchi mai ține legătura cu Carla’s Dreams? „El mi-a spus o frază care m-a ajutat foarte mult”

Interpreta Olga Verbițchi, tânăra care a câștigat sezonul 6 X Factor România, spune că mai ține legătura cu Carla’s Dreams, tutorele ei din cadrul show-ului. „De fiecare dată când vorbesc cu el, după aceea îmi ia un timp lung ca să trec fiecare cuvânt prin cap și să-l înțeleg”, a povestit artista în cadrul unui interviu cu Zina Bivol, scrie UNIMEDIA.
„ – După atâția ani, reușești să păstrezi legătura cu Carla’s Dreams?
– Da, desigur. Desigur.
– Știe ce mai faci?
– Normal. Eu, acum toamna, mergeam la studio în România și ne mai întâlneam pe acolo, pentru că eram la aceeași casă de discuri, făceam muzică.
– Care a fost acel compliment sau acea frază de încurajare sau caracteristică din partea lui pentru felul tău de a fi? Așa, introvert și extrovert, deja depinde de tranziția prin care treci.
– Nu mi-a făcut un compliment sau nu mi-a zis ceva legat de mine, dar mi-a spus o frază care m-a ajutat foarte mult ultima oară când am vorbit la telefon. Mi-a zis că, indiferent de ce s-ar întâmpla, eu nu trebuie să mă uit la nimeni în jurul meu, în afară de mine. Trebuie să merg înainte pe drumul meu și să nu ascult pe nimeni din jurul meu, indiferent de orice — chiar dacă e de bine, chiar dacă e de rău. Mi-a spus să mă implic, să mă focusez totalmente doar pe mine. Și atunci lucrurile o să meargă bine.
Și am înțeles de ce mi-a spus lucrul ăsta, și aveam nevoie să-l aud, pentru că toată viața mea am fost focusată pe toată lumea din jurul meu, în afară de mine. Adică focusul meu tot timpul era îndreptat în jur, Și eu a trebuit să strâng tot focusul ăsta și să-l îndrept spre mine, ca să înțeleg unde sunt și unde mă duc.
Cumva, el mi-a zis fraza asta pe care am stat să o analizez, pentru că de obicei, de fiecare dată când vorbesc cu dânsul, după aceea îmi ia un timp lung ca să trec fiecare cuvânt prin cap și să-l înțeleg”, a dezvăluit Olga.