(VIDEO) „Satoshi, data viitoare rezervă-ne două locuri”. Bucluc la nunta Anastasiei Nichita: Mirele și Ionel Istrati au încercat să urce pe scenă, lângă interpret, dar bodygarzii le-au tăiat calea

 (VIDEO) „Satoshi, data viitoare rezervă-ne două locuri”. Bucluc la nunta Anastasiei Nichita: Mirele și Ionel Istrati au încercat să urce pe scenă, lângă interpret, dar bodygarzii le-au tăiat calea
0Shares

Bucluc la nunta Anastasiei Nichita și Valeriu Mircea. Interpretul Ionel Istrati, care a fost invitat la eveniment, a povestit cum a încercat, împreună cu mirele, să urce pe scenă în timp ce cânta Satoshi, dar bodyguarzii interpretului le-au tăiat calea. „Ne-am privit un pic descumpăniți și-am coborât demni de pe scările pe care nici nu apucasem să urcăm”, a scris Istrati într-o postare pe instagram, scrie UNIMEDIA.

„Moment de glorie: Satoshi mă prezintă cu „domnul lonel Istrati” și zice în microfon că sunt superstar. Și iată-l, se apropie mirele, campionul Moldovei, și-mi spune entuziasmat: „lonel, hai să urcăm pe scenă, lângă Satoshi!” Zic: „Hai”!

Ne-am pornit cu entuziasm, zâmbete largi, sufletul deschis. Şi când să urcăm – hop! Bodyguarzi ne-au tăiat calea. Nouă! Mirelui și unui superstar! Ne-am privit un pic descumpăniți și-am coborât demni de pe scările pe care nici nu apucasem să urcăm.

Finalul? Am dansat jos, dar cu mai mult suflet ca pe orice scenă. Satoshi, data viitoare, rezervă-ne două locuri. Măcar pe bancă”, a scris Ionel Istrati.

Interpretul a publicat și momentul întâmplării.

Pe data de 30 aprilie, campioana mondială la lupte, Anastasia Nichita, și partenerul ei de viață, Valeriu Mircea, și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu, în cadrul unei ceremonii religioase pline de emoție și simbolism. Cununia a avut loc într-o atmosferă intimă, dar elegantă, într-o biserică din Chișinău, în prezența celor mai apropiați membri ai familiei și prietenilor.

Anastasia Nichita și Valeriu Mircea au avut o nuntă ca în povești cu multe surprize, emoții și invitați speciali. Gabriel Nebunu, Lupii lui Calancea, Ionel Istrati și Satoshi au fost printre artiștii care le-au cântat, iar mireasa a avut două rochii la cel mai important eveniment din viață.

0Shares

Aura Mereuta

https://shok.md