(VIDEO) „Când eram mică nu aveam bani nici de pâine, iar acum lucrez pe yachturile miliardarilor”: Istoria unei tinere din Cahul care datorită jobului a reușit să facă înconjurul lumii

 (VIDEO) „Când eram mică nu aveam bani nici de pâine, iar acum lucrez pe yachturile miliardarilor”: Istoria unei tinere din Cahul care datorită jobului a reușit să facă înconjurul lumii
0Shares

„De mică visam să ajung departe”, așa începe istoria Sofiei o tânără din Cahul care a ajuns să lucreze pe yachturi alături de miliardari. În cadrul unui monolog cu Dorin Galben aceasta a povestit despre sărăcia în care a trăit, despre un tată alcoolic și cum au rămas 2 surori singure acasă pentru că mama lor a plecat la muncă pentru a le întreține. „Mama a plecat în Italia, a revenit prima dată acasă abia după 2 ani”, își amintește tânăra, scrie UNIMEDIA.

„Eu provin dintr-o familie foarte săracă în care noi nu am avut nici bani și am fost crescută doar de mama. Mereu visam să ajung undeva departe, iar la moment muncesc pentru unul dintre cei mai bogați oameni din lume, niciodată nu m-am gândit că voi avea această șansă”, povestește eroina.

Ea este Sofia Nistor, are 28 de ani, iar la moment este stabilită în București.

„Mă numesc Sofia Nistor, am 28 de ani, sunt originară din Cahul, iar la moment locuiesc în București. Sunt stewardesă pe un yacht pentru multimiliardari și călătoresc cu ei în toată lumea. Munca mea constă în deservire și aranjamente florale.

Eu provin dintr-o familie foarte săracă, părinții mei au divorțat când eu aveam 6 ani și am fost crescută doar de mama.Toată problema a fost alcool, iar când mama și noi copii am simțit că nu-l mai suportăm pe tata atunci am plecat. De la început mamei îi era greu, ea muncea pentru a ne crește pe noi, doi copii, iar la un moment dat mama a decis să plece în Italia la muncă, eu aveam 15 ani, iar sora mea 16. Datorită ei am ajuns ceea ce sunt acum. De mică încercam să obțin banii mei, plasam reviste prin poștă și vindeam cireșe, iar banii îi aduceam mamei”, spune Sofia.

Tânăra povestește că învăța foarte bine, dar din cauza banilor a lăsat Universitatea când era în anul doi și a plecat în Belgia.

„Eram prin clasa a X-a am început a lucra ca chelneriță, primeam bani buni la ceai. Când am mers la facultatea din Cahul avea bursă dar era foarte mică, nu-mi ajungeam bani, iar din acest motiv peste 2 ani am lăsat învățătura și am plecat în Belgia. Acolo munceam ca chelner într-un bar, unde veneau oameni care doar consumau alcool și se drogau, îmi era foarte greu. Mergeam la muncă, iar după asta mergeam la ore pentru a învăța limba. La un moment dat am făcut cunoștință tot cu un moldovean, iar el mi-a dăruit o carte așa am început să învăț engleza”, a relatat tânăra.

„De la chelneriță am ajuns să munceasc pe yachturi alăturile miliardarilor”

„Într-o zi în timp ce munceam în Italia, au venit în localul în care munceam mai multe persoane care vorbeau engleza cu care m-am împrietenit, iar ei mi-au propus să merg să muncesc pe yacht și atunci m-am pus pe gânduri. După 5 luni m-am decis să aplic pentru cursuri în Franța. Mult timp nu am reușit să-mi găsesc un serviciu, am trimis peste 200 de CV și nu am primit nici un rs. Așa am decis să merg în Monaco să merg personal la fiecare angajator pentru a-mi căuta un loc de muncă. Atunci am fost primit doar pentru o săptămână, pentru a înlocui o altă fată, iar peste câteva zile am fost acceptată pentru un lucru permanent”, a povestit Sofia.

Prin muncă și perseverență a ajuns departe, iar acum a ajuns să dirijeze personalul de pe yachturi

„La început a fost foarte greu munceam 20 de ore din 24, iar din luna aprilie până în luna noiembrie am lucrat fără nicio zi liberă. Nu mai puteam abia de rezistam și de multe ori am vrut să renunț la acest job. Oricare lucru sau obiect trebuia să arate ideal, chiar și la hârtia igienică trebuia să facem origami. Peste un an am decis să plec la un alt joc, iar atunci a început carantina. Îți ieșeai din minți, nu aveai dreptul să ieși nicăieri. Munceam pentru o familie de miliardari, ei se comportau foarte frumos cu noi. După un timp m-am mutat la un Yacht și m-ai mare, iar acolo am trecut doar la deservire.

Acum eu sunt aia care dirijează persoanele care lucrează pe Yachturi, iar acum cred că este momentul să renunț la acest job. Vreau stabilitate, îmi doresc o familie și un copil.

„După pozele pe care le postam pe rețele lumea credea că sunt o escortă”

„Toți vedeau pozele mele din diferite țări, dar eu niciodată nu postam poze în care să apar în uniformă, iar oamenii spuneau că sunt o escortă”, a conchis tânăra.

Vezi mai jos cum a reușit Sofia să ajungă atât de departe, ce planuri de viitor are, dar și ce sfaturi are pentru toată lumea.

0Shares

Aura Mereuta

https://shok.md