(FOTO) E divorțul momentului în showbiz! Și-au spus „adio” după doar un an de căsnicie. Fosta soție a celebrului artist rupe tăcerea: „Nu am format un cuplu simplu…”

Un nou divorț zguduie showbizul din România! Celebrul artist și soția lui și-au spus adio după doar un an de căsnicie, scrie protv.ro.
Lino Golden este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați artiști din România, acesta devenind faimos datorită colaborării sale cu Alex Velea. După câțiva ani în care păreau ca o familie, cei doi artiști s-au certat, iar fiecare dintre ei și-a urmat propriul drum profesional.
În această perioadă, Lino a cunoscut-o pe Delia, femeia care i-a devenit soție în urmă cu un an. Deși relația lor părea una perfectă, având în vedere postările de pe social media, realitatea era cu totul alta, iar cei doi au ajuns la despărțire.
Delia confirmă despărțirea de Lino Golden
Recent, Delia a postat mai multe videoclipuri pe TikTok care dădeau de înțeles că relația ei cu Lino s-a încheiat. Deși fanii au tras imediat concluzii, tânăra nu a spus clar ce se întâmplă în viața ei sentimentală.
„Ar vrea el să mai fie cu mine vreodată în viața asta. Dar nu o să se mai poată niciodată. A pierdut, nu mai găsește. Toate ca toate, niciuna ca mine”, spune sunetul folosit de tânără.
În secțiunea de comentarii, părerile și întrebările nu au întârziat să apară.
„De ce nu mai ești cu Lino?”. „Nu mai ești cu Lino?”. „Nu s-a născut bărbat care să fie demn de așa femeie”. „Să nu te mai împaci. Îți pierzi timpul”, sunt câteva dintre ele.
Acum, Delia a oferit o primă reacție cu privire la despărțirea de Lino. Contactată de jurnaliștii PlayTech, aceasta a confirmat separarea, însă a ținut să menționeze că TikTok-urile pe care le-a postat nu au legătură cu fostul ei soț.
„Niciunul din TikTok-urile mele făcute în scopul ‚dezvoltării personale’ pentru cei ce mă urmăresc nu este adresat lui sau despre el. Am ales să vorbesc despre narcisiști deoarece este un subiect actual și o problemă cu care, din păcate, foarte multe persoane se confruntă.
Legat de mine și Radu, da, nu mai formăm un cuplu”, a spus fosta parteneră a lui Lino Golden pentru sursa menționată anterior.
Cu toate că s-au despărțit, cei doi pare că au rămas în relații bune, respectându-se pentru anii petrecuți împreună:
„Ținând cont că noi nu am format un simplu cuplu, ci am fost căsătoriți… categoric, respectul există în continuare și va rămâne acolo”, a mărturisit ea pentru sursa citată.