(FOTO) „Mă durea inima atât de tare, încât voiam să simt durerea și pe piele”. Cynthia Elisoa, mesaj pentru fostul soț la doi ani de la divorț: Mulțumesc c-ai tras cortina

Au trecut doi ani de când „moldoveanca din Madagascar”, Cynthia Elisoa, a divorțat. Într-un story pe Instagram, aceasta a dezvăluit că a suferit mult, însă „la capătul drumului” s-a regăsit. „Mulțumesc că m-ai eliberat fără să vrei”, a scris aceasta, scrie UNIMEDIA.
„Îmi strângeam pielea cu atâta furie, încât unghiile mi se înfigeau în carne. Mă durea inima atât de tare, încât aveam nevoie să simt durerea și pe piele.
Și da, probabil că tu încă o să spui că dramatizez. Că fac spectacol.
Dar tu chiar crezi că o fată ca mine — care a visat mereu să fie liberă, care s-a luptat pentru viața ei — ar fi plecat așa, doar de dragul atenției?
Te-am iubit. Am crezut în noi”, a scris Cynthia.
Tânara mai menționează că acum se simte liberă și împlinită.
„Mulțumesc că ai tras cortina.
Mulțumesc că m-ai scos din viața ta, pentru că eu n-aș fi avut curajul să plec singură.
Pentru că mama m-a învățat altfel.
Mulțumesc că m-ai eliberat, fără să vrei.
Și-ți mulțumesc, pentru că, așa cum ți-am spus, am făcut 7000 de kilometri pentru tine…și la capătul drumului, m-am găsit pe mine”, a mai adaugăt aceasta.


