A încercat să-și ucidă amicul de pahar cu un cuțit: Un bărbat, condamnat la 20 de ani de pușcărie

 A încercat să-și ucidă amicul de pahar cu un cuțit: Un bărbat, condamnat la 20 de ani de pușcărie
0Shares

Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, pentru tentativă de omor, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, anunță Procuratura Generală, scrie UNIMEDIA.

„Potrivit probatoriului administrat de procurori, la data de 30 martie 2025, inculpatul, aflându-se pe strada Alexei Mateevici din capitală, fiind in stare de ebrietate alcoolică, a avut un conflict cu un amic de pahar, în urma căruia, acționând cu intenție, i-a aplicat mai multe lovituri cu cuțitul în regiunea gâtului. Tentativa de omor nu a fost dusă la bun sfârșit din cauze independente de voința agresorului, întrucât la fața locului a intervenit un echipaj al Serviciului de Asistență Medicală, care i-au acordat victimei primul ajutor, acesta fiind ulterior transportat la Institutul de Medicină Urgentă.

Inculpatul și-a recunoscut vinovăția în comiterea infracțiunilor imputate”, anunță PG.

Procurorii au stabilit că inculpatul are antecedente penale, fiind anterior condamnat pentru o faptă similară – tentativă de omor, comisă în anul 2015.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Centru.

0Shares

Aura Mereuta

https://shok.md