A murit actorul Richard Belzer, celebru pentru rolul din serialul „Law & Order”

 A murit actorul Richard Belzer, celebru pentru rolul din serialul „Law & Order”
0Shares
A murit Richard Belzer, comediant și actor, celebru pentru rolul detectivului John Munch din franciza „Law & Order”. Actorul avea 78 de ani. Anunțul a fost făcut de Bill Scheft, un vechi prieten de familie al starului, pentru CBS News, citat de digi24.ro

Scheft a spus că Belzer s-a stins din viață înconjurat de familie în Beaulieu-sur-Mer, în sudul Franței.

Belzer și-a început cariera în actorie cu un rol în filmul din 1974 „The Groove Tube”. De asemenea, a apărut în episoade din „Saturday Night Live”.

Dar cel mai cunoscut rol al lui Belzer a fost detectivul John Munch, pe care l-a jucat în „Homicide: Life on the Street” din 1993 până în 1999. Belzer a continuat rolul din seria „Law & Order”, apărând în primul episod al serialului în 1993. „Law & Order: Special Victims Unit” a debutat în 1999, rolul principal al lui Belzer a durat până în 2016 – 326 de episoade.

 

0Shares

Melisa Ciobanu