A murit Alexandru Arşinel. Marele actor român avea 83 de ani

 A murit Alexandru Arşinel. Marele actor român avea 83 de ani
0Shares

Actorul Alexandru Arșinel a murit, joi, la vârsta de 83 de ani. Acesta avea mai multe probleme de sănătate și se afla internat la Spitalul Universitar din Capitală, scrie SHOK.md, cu referire la presa din România.

„În această seară, marele actor Alexandru Arșinel, s-a stins din viață în urma unei lungi suferințe. Domnul Alexandru Arșinel a fost internat pe data de 15 septembrie 2022, în Spitalul Universitar de Urgență București și de o săptămână se afla în secția de Terapie Intensivă. Conducere Spitalului Universitar de Urgență București transmite condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să-l odihnească”, a transmis conducerea Spitalului Universitar de Urgență.

Alexandru Arșinel a fost internat pe data de 15 septembrie la Spitalul Universitar de Urgență București, pentru tratarea unor leziuni de decubit.

În anul 2017, actorul a fost internat pentru probleme cardiace, atunci când i-a fost montat un stent pe o arteră a inimii. Era diagnosticat cu diabet zaharat şi hipertensiune arterială. Alexandru Arșinel a făcut în 2013 un transplant renal la Cluj-Napoca. De asemenea, el a suferit cinci intervenţii la coloană.

Cunoscut, în mod special, pentru filmele, spectacolele şi piesele jucate împreună cu marea actriţă Stela Popescu, Alexandru Arşinel a fost unul dintre cei mai mari actori români de comedie, care a adus contribuţii importante teatrului de revistă, televiziunii şi cinematografiei româneşti.

A avut o bogată activitate în teatru, film, televiziune si teatru radiofonic. Pentru întreaga activitate artistică în teatrul de revistă precum și cea managerială a luat numeroase premii.

Alexandru Arșinel a jucat în sute de emisiuni de divertisment la radio și la toate posturile de televiziune, pe scenele din țară și străinătate, dar și în numeroase producții cinematografice și seriale TV.

0Shares