A murit Ozzy Osbourne! Legenda Heavy Metal avea 76 de ani

Ozzy Osbourne, solistul legendar al trupei Black Sabbath și una dintre cele mai influente figuri din istoria rockului, a murit la vârsta de 76 de ani, scrie ProTV.ro.
Ozzy Osbourne, emblematicul solist al trupei Black Sabbath și unul dintre cei mai influenți artiști din istoria muzicii rock, s-a stins din viață la 76 de ani. Vestea a fost confirmată marți dimineață de familia sa, printr-un comunicat emoționant.
„Cu o durere pe care cuvintele nu o pot exprima, anunțăm decesul iubitului nostru Ozzy Osbourne. A plecat dintre noi înconjurat de familie și de iubire. În aceste momente dificile, rugăm să ne fie respectată intimitatea”, se arată în declarația familiei.
Decesul survine la scurt timp după ce Osbourne a urcat pe scenă pentru ultima dată alături de foștii colegi din Black Sabbath, într-un concert desfășurat pe stadionul Villa Park. Evenimentul, anunțat drept „ultimul salut” al artistului, a inclus apariții speciale din partea trupelor Metallica și Guns N’ Roses. Ozzy, vizibil slăbit, a cântat așezat pe un tron și le-a mulțumit fanilor „din toată inima”.
Cine a fost Ozzy Osbourne
Pionier al genului heavy metal, Ozzy Osbourne a cunoscut celebritatea în anii ’70 cu Black Sabbath, apoi a continuat o carieră solo de succes, cu hituri precum Crazy Train și Mama, I’m Coming Home. De-a lungul anilor, a devenit o figură pop recunoscută la nivel global, inclusiv prin reality show-ul The Osbournes, difuzat de MTV.
Comportamentul său excentric i-a consolidat imaginea de rockstar rebel și imprevizibil.
În ultimul deceniu, artistul s-a confruntat cu probleme grave de sănătate, inclusiv boala Parkinson și complicații apărute în urma unei căzături suferite în 2019. Cu toate acestea, a avut apariții surpriză, cum a fost cea de la Jocurile Commonwealth din 2022.
Ozzy Osbourne lasă în urmă o moștenire imensă în muzică și cultura pop, dar și o familie îndurerată: pe soția sa, Sharon, și cei trei copii ai lor – Aimee, Kelly și Jack – precum și de Jessica și Louis, din prima sa căsătorie. Moartea sa marchează sfârșitul unei ere pentru rockul mondial.