„A scăpat ca prin urechile acului”: Un bărbat ce dezmembra un autocamion vechi, cât pe ce să fie strivit de acesta

 „A scăpat ca prin urechile acului”: Un bărbat ce dezmembra un autocamion vechi, cât pe ce să fie strivit de acesta
0Shares

Un bărbat din municipiul Bălți a fost spitalizat, cu un picior vătămat, după ce un camion vechi s-a prăbușit peste acesta. Potrivit medicilor, starea pacientului este stabilă.Incidentul a avut loc ieri. Bărbatul este angajat în cadrul uzinei de beton din Bălți. Acesta a ieșit de pe teritoriul fabricii și s-a dus să dezmembreze un autocamion vechi, de pe un teritoriu adiacent. Muncitorul a sprijinit camionul cu un buștean și s-a băgat sub el pentru scoate fiarele. 

La un moment dat, bușteanul a dedat, iar camionul a căzut peste bărbat și i-a strivit piciorul. Muncitorul a avut noroc de doi trecători, care mergeau prin preajmă, cu bicicletele și au auzit strigătele de ajutor. Aceștia au alertat salvatorii, care și l-au descarcerat pe bărbat, a spus pentru SHOK.MD, ofițera de presă a Inspectoratului de Poliție din Bălți, Svetlana Talpă. 

„Pentru a debloca victima, la fața locului a intervenit un muncitor cu un tractor cu cupă, cu ajutorul căruia a fost ridicat autocamionul, iar victima a fost scoasă de sub acesta. Camionul nu era unul funcțional, iar bărbatul ar fi încercat să scoată niște piese din metal”, a adăugat Talpă.

Bărbatul a fost spitalizat.

 

0Shares

Maria Palade

https://shok.md/