A sedus-o online și a lăsat-o fără bani: Un deținut a primit peste 40 mii euro de la o moldoveancă din Germania, după ce a îndrăgostit-o de el. Ce sentință a primit
Un bărbat de 43 de ani a fost condamnat la 9 ani de închisoare pentru escrocherie, după ce a înșelat o moldoveancă stabilită în Germania prin intermediul unei relații online bazate pe o identitate falsă, scrie UNIMEDIA.
Potrivit Procuraturii Generale, în perioada 2023-2025, bărbatul, aflat în detenție, a inițiat o relație online cu victima, prezentându-se drept funcționar public condamnat pe nedrept. Profitând de starea emoțională a femeii, care era văduvă, acesta a câștigat încrederea ei și i-a promis o relație de viitor.
Sub diverse pretexte, inclusiv necesitatea unor tratamente medicale sau achitarea unor servicii juridice, inculpatul a determinat victima să-i trimită bani și bunuri materiale, inclusiv colete cu produse alimentare și articole vestimentare.
După eliberarea din penitenciar, acesta a continuat să o inducă în eroare și să solicite mijloace financiare. În total, bărbatul a obținut aproximativ 40 000 de euro, cauzând un prejudiciu în proporții deosebit de mari.
Potrivit sentinței, inculpatul a fost condamnat la 9 ani de închisoare, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis, cu amendă în mărime de 450 000 lei și cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții pe o perioadă de 5 ani.
Sentința este cu drept de apel, iar până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție.