A avut gânduri suicidale! Daniela Costețchi povesteşte în exclusivitate despre o perioadă complicată din viaţa ei

 A avut gânduri suicidale! Daniela Costețchi povesteşte în exclusivitate despre o perioadă complicată din viaţa ei
0Shares

 În cadrul unui interviu pentru Dorin Galben, Daniela Costețchi a vorbit despre un subiect foarte delicat din viața ei. Bloggerița, la un moment dat a fost la un pas de a-și lua viața, scrie SHOK.md.

Daniela a trecut printr-o perioadă complicată în adolescență, din cauza probemelor familiare și atmosferei tensionate a avut gânduri de sinucidere.

„Îmi amintesc bine, că prin toamnă, începutul clasei a nouă am vrut să beau pastile, eram atât de demoralizata”, a mărturisit aceasta în cadrul interviului.

Bloggerița a dezvăluit că a ajuns în starea asta din două motive: relația dintre părinți, dar și relația tată-fiică era foarte tensionată.

„El două-trei zile îmi zicea că nu-s bună de nimic, a patra zi îl întâlnea pe stradă, spre exemplu a fost un caz cu doamna profesoară de biologie care i-a zis: Ce-i bravo Daniela a luat locul trei la olimpiada raionala. Vine acasă așa încântat și îmi zicea, iată te-au lăudat pe stradă. Se uita, peste două-trei zile iar se întâmpla”.

Daniela a mai adăugat: „Nuștiu parcă mi-a dat Dumnezeu două-trei palme, eu mi-am revenit”

0Shares