Jandira Martini renumita actriță braziliancă din serialul „Clon” a decedat la 78 de ani

Actrița Jandira Martini, renumită pentru rolul „Zoraide” din celebrul serial „Clon” s-a stins din viață la 78 de ani, scrie uol.com.
Jandira Martini a decedat pe 29 ianuarie. Informația a fost confirmată de soțul actriței, Marcos Caruso.
Deocamdată nu se cunoaște cauza morții, însă, potrivit O Globo, Martini avea cancer pulmonar.
Jandira Martini s-a născut pe 10 iulie 1945 în Santos, statul Sao Paulo. Ea și-a făcut debutul pe scena profesionistă în 1970, iar deja în anii 1980 a început ea însăși să regizeze și să scrie scenarii. Odată cu lansarea serialului „Clon”, actrița a devenit foarte populară atât acasă, cât și în alte țări.