Daria Midrigan, alias Dariah, a lansat, acum 3 ani, o piesă împreună cu interpretul devenit cunoscut recent în showbiz-ul autohton – Valentin Nica, însă produsul nu s-a bucurat de succes, iar banii pentru videoclip nu i-au fost întorși, informează SHOK.md.
Daria a spus că atunci a achitat 2750 de euro pentru ca piesa să fie împreună cu videoclip, însă așa și nu a văzut rezultatul. Ea a menționat că, odată ce banii nu au fost folosiți – urmau să îi fie întorși, însă nici până în ziua de azi nu i-a primit.
„Pur și simplu, sunt într-un moment când chiar am nevoie de banii aceștia. I-am scris pe toate rețelele de socializare și nici măcar nu le citește, pe unele m-a blocat. Deși au trecut ani de zile, nu vreau să las așa banii aceștia. Am crezut că va fi totul bine, dar nu a înțeles”, a declarat ea, în mesajele adresate portalului nostru.
Tânăra a mai spus că piesa și videoclipul din 2014 trebuiau să fie făcute în 2014, în Rusia. „Piesa a fost făcută doar să nu spună că nu s-a făcut. Am mers acolo, am stat jumătate de an și m-am băgat în datorii, apoi am venit acasă. Și iarăși mi-a uns ochii”, a povestit Daria, precizând că se înțelegea bine și cu părinții lui, însă ei nu s-a implicat, spunând că e problema lor.
Totodată, ea a mai spus că banii i-a dat prietenei lui Valentin, însă el spune că nu i-a primit.
Daria și-a exprimat speranța că Valentin îi va răspunde la mesaje, vor discuta subiectul și va fi soluționat.
Vom reveni cu detalii.
SHOK.md
COMENTARII