FRESH
Hilary Duff este însărcinată cu al treilea copil
Tradiție controversată în două triburi africane. Bărbații le oferă ...
Khabib a obținut ultima sa VICTORIE! Acesta a anunțat că se retrage ...
Zodiile care își vor găsi jumătatea în luna noiembrie

Maghiranul, tonic pentru sistemul nervos

Plantă cu miros plăcut, maghiranul este deosebit de apreciat în mâncare şi în remediile pentru diverse boli nervoase, respiratorii şi digestive. Citeşte mai multe în numărul din decembrie al Revistei Click! Sănătate!

Cunoscută sub numele de moderan, măcran, măgheran, planta este recomandată de medicii fitoterapeuţi pentru efectele antiseptice (împiedică înmulţirea microbilor), sedative, de combate a insomniei, de calmare a sistemului nervos, diuretice, de stimulare a digestiei.

Infuzia favorizează somnul şi relaxează. Pentru susţinerea funcţionării normale a sistemului nervos se recomandă infuzia din plantă, pentru care se folosesc frunze, tulpini şi flori uscate şi măcinate. Preparatul din 1 lingură de maghiran şi 250 ml de apă clocotită se acoperă şi se lasă la infuzat 10-15 minute, apoi se filtrează şi răceşte. Este indicat să fie consumată cu înghiţituri mici şi dese, pentru instalarea mai repede a efectului benefic. Mai precis, infuzia de maghiran relaxează corpul, induce o stare plăcută de calm şi de nevoie de odihnă, reducând uşor şi nivelul de stres acumulat. Sunt recomandate 2 ceşti de infuzie pe zi, dintre care una seara.

Tinctura combate bolile digestive. Preparat complex, bogat în principii active, tinctura de maghiran poate fi achiziţionată din magazinele naturiste sau poate fi preparată acasă. Ai nevoie de 2 linguri cu vârf de plantă uscată şi mărunţită şi 250 ml de alcool alimentar de 70°. Ingredientele se pun într-un borcan opac, din sticlă, ce se închide ermetic. Cât se macerează preparatul, 15 zile, amestecul se agită zilnic, de 4-5 ori. La final, filtrezi produsul şi îl păstrezi într-un loc răcoros. Pentru prevenirea afecţiunilor digestive, se iau 25-30 de picături diluate cu apă înainte de masă. Tinctura de maghiran este eficientă în caz de indigestie, crampe abdominale, favorizând eliminarea gazelor intestinale şi a toxinelor din intestine.


DEC 17, 2019 INAPOI LA ARHIVA


COMENTARII