„Ajutorul la contor” nu mai vine în factură, dar sub formă de bani și nu pentru toți
În sezonul de încălzire 2024-2025, compensațiile vor fi acordate direct consumatorilor cu venituri reduse, sub formă de plată monetară. Proiectul de lege a fost susținut în cadrul ședinței de astăzi a Parlamentului, cu votul a 57 de deputați, scrie UNIMEDIA
„Potrivit documentului, Guvernul va stabili metoda de calcul pentru valoarea compensațiilor consumatorilor vulnerabili în baza criteriilor și informațiilor din Sistemul informațional „Vulnerabilitatea energetică”.
O altă prevedere se referă la simplificarea administrării sistemului de compensații, ceea ce va contribui la reducerea sarcinii administrative a furnizorilor de energie care gestionau anterior calcularea și aplicarea compensațiilor și va oferi mai multă transparență în privința alocării compensațiilor. Ministerul Muncii și Protecției Sociale va fi instituția responsabilă de stabilirea și calcularea compensațiilor, asigurând un proces mai raționalizat și mai eficient. Mai exact, plata compensației la energie sub formă de plată monetară către solicitanți va fi efectuată de către Casa Națională de Asigurări Sociale prin intermediul serviciului guvernamental de plăți electronice Mpay.
Inițiativa legislativă de modificare a Legii privind Fondul de reducere a vulnerabilității energetice aparține unui grup de deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate. Modificările propuse vor contribui la reducerea sarcinii administrative a furnizorilor de energie, la îmbunătățirea transparenței în distribuția fondurilor publice, la promovarea eficienței energetice.