Alex Velea, despre nunta cu Antonia: „Să fim pe plajă, desculți, ar fi frumos. Avem nași…”

 Alex Velea, despre nunta cu Antonia: „Să fim pe plajă, desculți, ar fi frumos. Avem nași…”

Alex Velea și Antonia s-au logodit acum câteva luni, iar admiratorii cuplului s-au arătat extrem de fericiți și abia așteaptă vești despre nunta celor doi. Recent, în cadrul unei emisiuni, artistul a dezvăluit detalii despre planurile pe care și le fac,scrie SHOK.md cu referire la libertatea.

Antonia și Alex Velea sunt împreună de mai bine de 8 ani și formează unul dintre cele mai longevive și admirate cupluri din România. De curând, cei doi s-au logodit. Deși mulți dintre fanii lor s-au întrebat când urmează nunta, se pare că ei iau lucrurile lejer și nu se grăbesc prea mult, mai ales că fiecare dintre ei a fost căsătorit anterior. Acest lucru însă nu înseamnă că nu au un plan.

„Ne încurcă pandemia, nu prea suntem vaccinați. Dacă nu se termină pandemia asta, facem nunta în curte, vine tata, vine mama. Nu vrem o nuntă mare. Din păcate, vreo 100-200 invitați tot o să vină. Noi am mai făcut fiecare câte o nuntă. Vrem să fie ceva restrâns, intim, să ne simțim bine, nu să fim stresați. Să fim pe plajă, desculți, ar fi frumos. Avem nași, dar nu spun încă cine sunt. Dacă am trăit așa până acum, de ce să ne grăbim.”, a spus Alex în emisiunea Extra Night Show.

 

Maria Palade

https://shok.md/

Citește și